„Cea mai buna zi din viata mea – ziua renasterii mele, ca sa spun asa – a fost atunci cand mi-am dat seama ca nu am cap.
Este o cale instantanee de a te „trezi” si a deveni deplin constient de ceea ce Zenul intelege prin „natura adevarata si inerenta” a fiecarei fiinte.
Publicata in 1961, A trai fara cap este o carte clasica ce vorbeste convingator despre caracterul imediat si simplitatea experientei pe care misticii din toate timpurile au incercat sa o puna in cuvinte..
Era suficient sa privesc.”Astfel descrie Douglas Harding prima sa experienta a starii fara sine.
Nu mai exista decat Acum, acea clipa prezenta si ceea ce era in mod clar dat in ea.
Era ca si cum m-as fi nascut exact in acea clipa, nou-nout, fara de minte, fara nicio amintire.
Trecutul si viitorul s-au dizolvat in eter.
Mi-am uitat numele, starea de om, starea de lucru, tot ce ar fi putut fi numit eu sau al meu.
Am ramas fara cuvinte.
Ratiunea si imaginatia si tot vacarmul mental s-au stins.
Spun acest lucru cu cea mai mare seriozitate: eu nu am cap… Ceea ce s-a intamplat de fapt a fost ceva extrem de simplu si nespectaculos: am incetat pentru o clipa sa mai gandesc.
Acesta nu este doar un artificiu literar, o gluma menita sa atraga atentia cu orice pret. „Cea mai buna zi din viata mea – ziua renasterii mele, ca sa spun asa – a fost atunci cand mi-am dat seama ca nu am cap
