Sadhu Arunachala, rezident la Sri Ramanasramam, Tiruvannamalai, este cu certitudine un bun exemplu de devoţiune perfectă faţă de Bhagavan Sri ramana Maharshi.
Ideea că totul este în minte şi că mintea este un simplu fenomen pasager a fost.
Atunci v-a fi dobândit sahaja samadhi sau starea sa naturală. Îşi va pierde interesul în orice altceva până ce nu se va fi stabilizat în Sine, când niciun fel de meditaţie nu va mai fi necesară.
Atât de transportat de ea va fi, încât nu va mai fi în stare să se gândească la nimic altceva decât cum să se retragă în vreun ungher liniştit unde să poată medita nestingherit. presupunând că te-ai debarasat de cea mai mare parte a vasanelor, cum apare de fapt realizarea? Referitor la această întrebare de dobândire a realizării Sinelui, Bhagavan mi-a mărturisit că o persoană care meditează în mod regulat, în fazele incipiente va intra de regulă într-o transă care va dura probabil vreo 30 de minute, iar dacă va continua cu practica corectă a tapas-ului, acest gen de samadhi va deveni mai frecvent. ...
Dacă doar am putea să ne concentrăm mai degrabă asupra intervalului dintre gânduri decât asupra gândurilor însele şi iată, asta e Realizarea Sinelui.
Este analog unui ciclu de curent alternativ atât de rapid încât pare continuu, la fel ca lumina electrică emanată de un bec.
Bhagavan mi-a explicat odată că gândurile ne vin sub formă de impulsuri intermitente ce se succed cu o viteză fulgerătoare şi că niciun gând nu e continuu.
Nu ţinea niciodată predici, nici nu decreta ori impunea regulamente, ci se rezuma întotdeauna la îndreptarea căutătorului asupra sa însuşi, subliniind că totul depindea în întregime de el, gurul neputând decât să indice şi să ghideze, nimeni altcineva neputând conferi altcuiva Realizarea Sinelui.
Argumentările pur raţionaliste şi lipsa oricărui sentimentalism în învăţăturile sale constituiau o mare atracţie.
Bhagavan a avut, cu siguranţă, un mesaj pentru Occident, unde era mult apreciat.
Nu poate fi explicat.
Adevărul este însă dincolo de cuvinte.
El însuşi a afirmat: „Tăcerea este cea mai bună upadesa, care este însă potrivită doar pentru discipolii avansaţi; nu toţi sunt capabili să îşi tragă deplină inspiraţie din ea, de aceea se recurge la cuvinte pentru a explica Adevărul.
Oamenii veneau la el frământați de îndoieli și după ce şedeau o vreme în prezenţa lui, plecau fără a fi pus o singură întrebare, cu toate nedumeririle clarificate.
Nu a fost atât de taciturn pe cât au afirmat-o unii, însă atunci când le vorbea discipolilor săi în inima lor, o făcea prin tăcere profundă.
Nenumărați oameni l-au identificat pe Bhagavan cu Dakshinamurti, gurul tăcut.
Dacă erai reticent ori vădeai o veneraţie excesivă, el părea să fie distant şi rezervat, pe de altă parte, dacă răspundeai firesc şi cu naturalețe iubirii atotcuprinzătoare a prezenței sale, atunci el te trata ca pe unul de-ai săi. el era ca o oglindă ce părea să ne reflecte propriile simțăminte. ...
Acum ştiam.
El fusese acolo dintotdeauna, deşi eu nu fusesem conştient de asta la momentul respectiv.
Nu am avut nici măcar senzaţia reluării unei legături cu o cunoştință veche.
Era ca şi cum l-aş fi cunoscut dintotdeauna.
Nu am simţit ca şi cum atunci l-aş fi întâlnit pentru prima oară.
Am simțit pacea extraordinară a prezenței sale, bunăvoința, grația lui. \'Să încerc să descriu acum primele mele impresii ale celor dintâi momente în care m-am aflat în prezența lui Bhagavan, e un demers dificil.
Este aşadar foarte firesc ca el să aibă multe să ne povestească, nu numai despre Bhagavan şi învăţăturile sale, ci şi despre nenumărate alte întâmplări petrecute în prezenţa lui Bhagavan.
Numele şi faima lui Bhagavan Sri ramana l-au purtat din Anglia până în India şi, odată sosit la lăcaşul suprem al lui Bhagavan, nu l-a mai părăsit niciodată.
Sadhu Arunachala, rezident la Sri Ramanasramam, Tiruvannamalai, este cu certitudine un bun exemplu de devoţiune perfectă faţă de Bhagavan Sri ramana Maharshi
