Cand scriu...
In general, ma asez langa inima mea in tacere.
Cand scriu nu tradez furia descoperirilor care, asemenea tuturor pasiunilor, ma smulge cu atata putere dintre lucrurile lumesti, incat imi pierd pana si ultima constiinta a eului meu..
Dar cum as putea sa-nfrunt taisul dispretului si in acelasi timp sa nu fiu prada unui fel de delir? In acele momente, cand scriu, mi se pare ca sunt intr-o lume numai a mea, intr-o lume fara principiile celorlalti, traind fara a-mi fi frica de „vanatori”.
Cu siguranta multe cuvinte, fraze de-ale mele, nu sunt foarte placute.
Nu spun nimic, doar scot un creion si o foaie de hartie pe care incep sa scriu despre epigramele care mi-au facut rani de neinlocuit.
Cand scriu...
In general, ma asez langa inima mea in tacere
