Ideea ca oamenii trebuie promovati in functie de talentul nativ, si nu de originea lor sociala este tinta unor critici din intregul spectru politic, desi era predominanta in lume spre sfarsitul secolului XX.
O recomand cu toata caldura.” (Francis Fukuyama).
Pune meritocratia intr-o perspectiva istorica si transculturala lamuritoare, care ne arata cat de decisiv a fost faptul de a-i judeca pe oameni mai degraba dupa talentele lor decat dupa ascendenta sau relatiile lor in crearea lumii moderne.
Wooldridge demonteaza multe ipoteze incetatenite si prezinta contextul indispensabil pentru a intelege aceasta chestiune controversata si presanta.” (Steven Pinker)„Aristocratia talentului reprezinta o rectificare importanta si necesara a criticilor contemporane la adresa meritocratiei.
Aristocratia talentului este o analiza a dezbaterilor care incearca sa stabileasca daca meritocratia mai poate fi o forta aducatoare de bine.„Aceasta istorie unica si fascinanta explica de ce e gresit sa i se puna atatea in carca meritocratiei, precum si ca e preferabil sa le imparti responsabilitati persoanelor celor mai capabile sa se achite de ele decat sa mentii vechile obiceiuri ale coruptiei, patronajului, nepotismului si castelor ereditare.
Adrian Wooldridge reface istoria meritocratiei in culturile occidentale si in afara lor, luand ca repere diversi politicieni si functionari care au introdus principiul revolutionar al competitiei deschise, psihologi care au elaborat metode de masurare a inteligentei si specialisti in educatie care au conceput posibilitati de promovare sociala.
Stanga critica meritocratia pentru ca ar sustine statu-quoul, conservatorii, dimpotriva, deoarece ar fi o amenintare la adresa ordinii sociale, iar comunitaristii o contesta pentru ca ne tine pe toti intr-o stare de anxietate continua.
Ideea ca oamenii trebuie promovati in functie de talentul nativ, si nu de originea lor sociala este tinta unor critici din intregul spectru politic, desi era predominanta in lume spre sfarsitul secolului XX
