„Stam pe terasa.
Suport vital.” – Livius Ciocarlie.
Act pur de frivolitate.
Sau, si mai rau: nu ma gandesc la moartea mea pentru ca scriu despre moartea mea.
Nu ma gandesc la moartea mea pentru ca ma gandesc la moarte in general.
Pana intr-o zi…A scrie despre moarte e una dintre acele iluzii ce permit sa ignori realitatea pe care o numesti.
Iar zilele vin si trec, intr-adevar.
Sa vina, sau sa treaca cine stie ce.
Fiindca suntem nerabdatori.
Nu din umoare neagra.
Ne petrecem ziua, saptamana, anul, asteptand sa treaca.
In realitate, o poarta si o varsta s-au inchis.
Crezi ca ai sa revii.
De multe ori, nu stii.
Imbatranesti de cate ori te desparti definitiv, fara sa si mori.
E sigur, e aproape sigur ca n-o sa mai venim aici.
In stanga si in fata, mici gradini.
In dreapta, un zid vechi, intins pana departe, acoperit cu frunzis. „Stam pe terasa
