Talentul lui Duțescu e de a da pe față lucrurile inconfortabile,de a le spune clar și pe bune.
Este prezent cu eseuri, proză și poezie în diferiteantologii din țară și din străinătate.„Poate ca asta însemna iubirea, în cazul lui: să fii înpermanență un pic în afara acestei lumi, dar seara, când deschiziușa casei, după o zi-lumină, să revii deodată în lume, în acelunivers previzibil, stabil – să intri pe ușă și să teîntâmpine ea, aceeași dintotdeauna, cea care ți-a luminat primiiani de libertate reală, adolescența ta superbă, cețoasă dintr-unoraș provincial și cețos – cu voi doi îmbrățișați lângă unstăvilar alb, sub salcii, privind barjele care alunecă leneș peDunăre – undeva în superbii ani ’70, în aburii provinciali șicețoși ai Republicii, în cea mai bună dintre lumile posibile.. În 2014 revine cu (poezie, Pandora M) și(roman, Polirom), o ficțiune realistă despre jungla imobiliară aBucureștiului de la începutul anilor 2000, pentru care primeștepremiul „Tânărul prozator al anului" în cadrul Galei TinerilorScriitori. În urma câștigării concursului de debut organizat deeditura Cartea Românească, publică în 2010 volumul de poezie ,recompensat cu mai multe premii și nominalizări, printre care șiPremiul „Mihai Eminescu". Înce mă privește, am certitudinea că în sfârșit am dat pestecartea aia ALTFEL despre comunism, cu o perspectivă de bun-simț,fără volute pioase sau chestionări tragice – motiv pentru care orecomand în special celor care vor să-și facă o idee despre cumgândeau și se purtau oamenii moralmente OK din România de atunci."ADRIAN SCHIOPMihai DUȚESCU (născut în 1979, la Alexandria) este arhitect, lectorla Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu" dinBucurești.
Micul lor arivism este bazat pe convingerea că sistemulnu e chiar greșit, că măcar are o idee valabila de echitate șimeritocrație, câtă vreme i-a scos dintre țărani, i-a școlitgratis, le-a dat o casă și i-a băgat între domnii de la oraș.
El și soția lui fac parte din aceatipologie a cadrelor medii cu aspirații burgheze, raportându-se lacomunism într-un mod mai degrabă benign, specific multora dingenerația lor: sunt oportuniști la nevoie, iar în rest rămânindiferenți. În , Mihai Duțescu are curajul să asume și să dea pe post acestecurente de opinie omniprezente, dar reprimate public, sub pretextulpoveștii de viață a unui băiat născut prin anii \'50 în Teleormanși ajuns inginer la București.
Mai mult, la fel de tabu e și opinia că încomunism a fost bine, deși e împărtășită de larga majoritate acelor trecuți prin vechiul regim.
Pe scurt, despre parveniți– un subiect la care lumea bună strâmbă vinovat din nas, chit căparvenitismul e adevărul de profunzime al unei societăți ajunse decurând la prosperitate. Într-o literatură fascinată demarginali și ratați, el vorbește cu simpatie despre oameni aflațiîn plin proces de ascensiune socială.
Talentul lui Duțescu e de a da pe față lucrurile inconfortabile,de a le spune clar și pe bune
