Deloc intamplator, limba romana cunoaste, de foarte multa vreme, o sumedenie de termeni care alcatuiesc paradigma ce descrie raufacatorii, faptasii sau faptuitorii de rele din fauna interlopa.
Toate aceste personaje – fie ca ne place s-o recunoastem sau nu – au contribuit si ele, in felul lor, la scrierea controversatei istorii a Bucurestilor, iar din povestile lor se poate alcatui o impresionanta Carte neagra a Orasului, dar una care cuprinde si un consistent capitol de un Roz extrem de senzual….
Sub influenta americaneasca, in perioada interbelica putem vorbi si de aparitia gangsterului.
Acesta mai era desemnat si ca brigand sau lotru (ori, termen si mai invechit, complet uitat astazi – cetas, adica membru al unei cete de talhari), iar, in ciuda popularitatii lui, nici haiducul nu era tocmai un justitiar, care „lua de la bogati si dadea la saraci”, de cele mai multe ori el pastrand si pentru sine o parte insemnata a prazii.
La nivelul urmator al infractionalitatii practicate la scara extinsa si cu violenta, se facea trecerea de la hotul de buzunare la hotul la drumul mare (sau de codru): talharul era banditul de demult.
Hotul mai era denumit si fur, in vreme ce pungasul era un borfas mai mic, in special unul tentat, nu doar etimologic, de pungile din buzunarele celor avuti, si, prin extensie de termen, o persoana necinstita, un escroc, un sarlatan, care practica inselatoria.
Deloc intamplator, limba romana cunoaste, de foarte multa vreme, o sumedenie de termeni care alcatuiesc paradigma ce descrie raufacatorii, faptasii sau faptuitorii de rele din fauna interlopa
