Cam de la Cartea singuratatilor incoace Gellu Dorian a devenit, tot mai accentuat, un vitalist al deprimarii si degradarii, traind dintr-un fel de fond entuziast al elegiei existentiale.
Cistelecan. - Al.
Imaginatia lui Gellu Dorian e entuziasta, efervescenta, dar ea se aplica pe un scenariu suplicial.
Reportajul acestei panici, in care „singele” „se face nisip” iar „odihna” devine „un chin continuu,” e transcris in notatii galopante care transforma poemele in suvoaie.
Versetele se incarca nu doar de panica, ci de un fel de electricitate a panicii existentiale, in care „orice spaima cit de mica devine apocalipsa”.
Cind vorbeste „despre moarte”, Gellu Dorian vorbeste, de fapt, despre „viata” lui – si aceasta echivalenta e ecuatia iradianta in intreg volumul.
Confesiunea se proclama in paradigme vizionare delimitate de acest criteriu al dominantelor, dar decisiva in rulajul ei e organicitatea angoasei, fluxul nemediat – si imediat – al acesteia.
Subsolul biografic (vizibil invocat, dar fara ca poetul sa ajunga un biografist) e folosit ca depozit de anxioase si sublimat in trame vizionare administrate in cicluri cu dominanta tematica premeditata.
In reprezentarea lui, Gellu Dorian investeste o imaginatie cu epos, desfasurata in spectacole si scenarii cind condensate in materialitati expresioniste, cind transformate in parabole si nacazanii.
Cealalta viata e un punct de maxima pe aceasta vitalitate a prabusirii si destramarii, reprezentind varianta sa a giudetului sufletului cu trupul.
Cam de la Cartea singuratatilor incoace Gellu Dorian a devenit, tot mai accentuat, un vitalist al deprimarii si degradarii, traind dintr-un fel de fond entuziast al elegiei existentiale
