Avea fruntea inalta, sprancenele subtiri si dese iar parul ii ramase blond in vremea copilariei.
In paginile ce urmeaza, pe urmele editiei din 1922, veti face cunostinta cu Lancelot copil si cu Lancelot indragostit..
Rapit, ranit, impuns de lance si vesnic visator, Lancelot scapa din toate aventu-rile paguboase pentru a-si implini destinul de adorator etern al Reginei Guenievre si de cautator al Potirului Sfant, mult ravnitul Graal.
Urcand spre noi din Lacul cel vrajit (zis al Dianei), Lancelot isi depaseste conditia de personaj inventat, devenind aproape real, gratie fortei fictiunii care rezista timpului.
In aceasta lume minunata isi face loc Lancelot.
Ce se uita se adauga, reinventandu-se dupa o prima rostire, si fiecare menestrel dadea glas propriei inspiratii.
Povestile erau rostite, cantate, recitate, rescrise, aran-jate, uitate.
Romanele Mesei Rotunde constituie un aluat consistent si hranitor in care ingrediente precum mituri celtice, romane cavaleresti ale secolelor al XII-lea si al XIII-lea, sau romane antice si-au indeplinit rolul, dand savoare si personalitate unor texte scrise pe la 1225 si cateva zeci de ani dupa aceea.
Avea o judecata atat de limpede si de dreapta incat, dupa ce implinise zece ani, nici macar dascalul lui nu mai reusea sa il intoarca din ceea ce el considera bun si indreptatit.
De altfel, cand se mania strasnic, era tare greu sa-l potolesti.
Ii pretuia pe gentilomi; nicicand nu s-a purtat urat cu nimeni fara un temei adevarat.
Generozitatea ii era fara egal: dadea cu aceeasi bucurie cu care primea.
Asa era Lancelot si daca trupul ii era bine facut, nici inima nu-i era mai prejos, fiindca era copilul cel mai dulce si mai bland ; insa, cand dadea peste un ticalos, stia sa il intreaca in ticalosie.
Regina Guenievre obisnuia sa zica, mai tarziu, ca daca Bunul Dumnezeu a hotarat sa ii faca astfel pieptul a fost pentru inima lui, care s-ar fi sufocat altminteri, si ca in rest, daca ea ar fi fost Dumnezeu, nu ar fi pus in Lancelot nici mai mult nici mai putin decat ceea ce avea deja […].
Doar pieptul ii era putin cam larg si adanc, si multi socoteau ca, daca l-ar fi avut mai putin adanc, l-ai fi privit cu mai multa placere.
Daca ar fi avut degetele doar putin mai subtiri, ai fi zis ca s-ar fi potrivit unei doamne, atat erau de fine […].
Umerii largi si inalti, cum se cuvine, se continuau cu niste brate drepte, musculoase si pline de nerv.
Cat despre gat, nici prea firav, nici prea lung, nici prea scurt, ar fi stat frumos oricarei doamne.
Mai tarziu, pletele se inchisera la culoare si devenira usor cenusii, dar ramasesera ondulate si stralucitoare.
Avea fruntea inalta, sprancenele subtiri si dese iar parul ii ramase blond in vremea copilariei
