„Citindu-l, veti recunoaste un volum de poezie care desfasoara in simturile noastre, cu marea generozitate a unui autor al carui fiecare gest poetic se transforma in inefabil, un covor de emotii pe care putem porni in calatorii initiatice sau in incursiuni de recunoastere.
Fara stridente, fara coduri complicate, poetul ne povesteste despre celulele rosii, care cer «libertate de sange si drepturi» si nu se teme sa declare: «Dansez in ploaie cu o hematie». Asadar, daca va intrebati ce gust, miros, culoare, ce sunet are acest volum pe care l-am citit si l-am simtit cu mare placere, raspunsul este: se simte la pipait exact ca poezia.“ - Ioana Barac Grigore .
Fascinant la toata poezia lui Dan Tipurita este chiar «amestecul» geneticii si al fiziologiei in «cele poetice».
Nimic nu poate fi dureros in trecutul tau, in amintirile tale, atat timp cat EA te naste si te renaste mereu in dubla spirala nesfarsita.
Este prezenta pretutindeni: mama universala guvernand eternitatea.
Femeia este mama, iubita, sotia si fiica, dar si Gea, pamantul fecund, dupa ploaia lui Zeus.
Este o poezie de «pomenire» apolinica, fara tristeti si regrete, in care acceptarea trecerii este solara, iar EA, femeia, este referentul principal, chiar daca nu o regasim explicit in fiecare poem.
Precum pastreaza si transmit cromozomii informatia ereditara, autorul deschide portile nostalgiei, ale cunoasterii si ale recunoasterii catre «ce si cum a fost», de la inceputuri si pana acum.
Vorbim despre «re-cunoastere» pentru ca versurile cuprinse in volum detin, organic, acel efect empatic atat de important de regasit in poezie. In Cromozomi din genunchi de femeie , de la metafaza cromozomiala la metafizica realitatii nu este decat un pas. „Citindu-l, veti recunoaste un volum de poezie care desfasoara in simturile noastre, cu marea generozitate a unui autor al carui fiecare gest poetic se transforma in inefabil, un covor de emotii pe care putem porni in calatorii initiatice sau in incursiuni de recunoastere
