Opera nu este o înșiruire de răspunsuri, ci o înșiruire de întrebări, ea nu oferă explicații, ci cereri de explicații, de lămuriri. În
Descoperiri, pentru prima oară tradusă în limba română, Eugène Ionesco ne arată desenele lui, impregnate de o notă naivă, ne vorbește despre perioada lui de formare, ne invită în universul lui intim, ne prezintă amintiri tulburătoare, care l-au însoțit toată viața.
Scrisul lui de mână, forme, texturi și culori – toate acestea creează un adevărat carusel de emoții.
Pentru Ionesco, a scrie înseamnă a căuta, a căuta...
Uimirea inițială mi-a rămas.
Nu m-am schimbat.
Mă văd în pozele mele de când eram copil, cu ochii rotunzi, uimiți că există.
Așadar, nu răspunsul clarifică, ci întrebarea. În orice caz, nu există niciun răspuns definitiv.
La urma urmei, nu există răspuns.
Adică o punere în scenă.
Orice operă trebuie să fie o punere în discuție.
Dacă totul s-ar putea explica, atunci nu ar exista niciun discurs.
De vreme ce opera este o construcție, poate fi considerată o structură de întrebări.
Opera este întocmai o înșiruire de întrebări.
Poetul, pentru a folosi acest cuvânt denigrat, e cel care știe să vadă problemele, cel care vede problema acolo unde ceilalți nu văd nicio problemă, e cel care știe să scoată în evidență o problemă sau mai multe probleme, ori să le pună în evidență, e cel care știe să le redea evidența.
Opera nu este o înșiruire de răspunsuri, ci o înșiruire de întrebări, ea nu oferă explicații, ci cereri de explicații, de lămuriri
