«…numai acea parte a artei care exista in procesul plasmuirii artistice poate constitui obiectul psihologiei, nu insa si aceea care reprezinta esenta intrinseca a artei.
Jung.
G.
Aceasta imagine o prinde ea si, in timp ce o ridica din cea mai adanca neconstienta si o apropie de constiinta, se modifica si forma ei, pana cand poate fi preluata de oamenii prezentului dupa capacitatea lor de intelegere.», C.
Din insatisfactia prezentului nazuinta artistului se retrage, pana cand ea atinge acea imagine primordiala in inconstient apta sa compenseze in modul cel mai eficient insuficienta si unilateralitatea spiritului epocii.
In aceasta consta importanta sociala a artei: ea lucreaza continuu la educarea spiritului epocii, caci ea aduce acele aspecte care ii lipseau cel mai mult acestuia.
Plasmuirea imaginii primordiale este oarecum o transpunere in limbajul prezentului, prin care i s-a permis oricui sa regaseasca accesul la sursele cele mai profunde ale vietii, care altfel i-ar fi fost zagazuite.
Procesul creator, atat cat suntem in stare sa-l urmarim, consta in stimularea inconstienta a arhetipului si in dezvoltarea si amplificarea lui pana la opera desavarsita.
Jung«Acesta este secretul efectului artei.
G.
Aceasta a doua parte, ca si intrebarea ce reprezinta arta in sine, nu poate constitui niciodata obiectul unui mod de examinare psihologic, ci numai estetico-artistic.», C. «…numai acea parte a artei care exista in procesul plasmuirii artistice poate constitui obiectul psihologiei, nu insa si aceea care reprezinta esenta intrinseca a artei
