Dinu avea sapte ani si muzica ii umplea viata: ei ii consacra aproape tot timpul sau.
Se intampla insa si ca, in mijlocul unei lectii de scris sau de citit, sa se ridice deodata de pe scaun, sa-si petreaca bratele in jurul gatului meu si, surazandu-mi dulce, sa ma implore sa-l las sa se duca "doar cateva minute" la pian!.
Totul mergea ca pe roate fiindca, atunci cand Dinu se hotara sa faca ceva, il facea la perfectie.
Iata-ne, asadar, in septembrie 1924, incepind clasa intai primara: eu — profesoara, el — elev.
Cand isi termina programul, il luam si dadeam impreuna o raita prin oras, unde ii cumparam tot ce-si dorea: carti, creioane colorate si multe altele! Nu-i puteam refuza nimic! Iar el stia sa ceara cu atata dragalasenie! I-am cumparat chiar si un aparat fotografic, pe care a invatat repede sa-l manuiasca.
Iar asta nu avea cum sa-l lipseasca de contactul cu alti copii: Intr-adevar, avand nevoie de exercitii fizice pentru a-si fortifica spatele, puternic solicitat de lungile sedinte de pian, facea gimnastica medicala sub supravegherea doctorului Ghiulamila, intr-un grup de baietei si de fetite.
Pana, la urma am decis: va incepe sa invete cu mine.
Oare era obligatoriu sa-l dau la scoala? Amanam mereu acest moment.
Primeam sfaturi de pretutindeni.
Numai ca venise vremea cand ar fi trebuit sa-si inceapa studiile.
Dinu avea sapte ani si muzica ii umplea viata: ei ii consacra aproape tot timpul sau