Era o zi frumoasă, începea primăvara, erau flori prin lume: 2 martie, anul 2001.
Că fusese în sală… era de-a dreptul uimito.
Sigur că atunci era un doctor tânăr și a asistat mai mult cu privirea.
Proca, la primul transplant din România, în anul 1980.
Lucan pe la diferite conferințe, așa că i-am luat și lui interviuri și am constatat cu surprindere că fusese în sală, alături de prof. În timpul acela mă tot întâlneam cu prof.
Victor Zota.
Tulbure era personaj cheie al transplantului de ficat și un personaj cheie și al celorlalte transplanturi: el avea să conceapă „unul dintre cele mai bune protocoale din lume de diagnosticare a morții cerebrale”, cum mi-a spus odată dr. În același timp, prof.
Tulbure îl iubea nespus. Îl uluia această voință, perseverență și putere a celui care reușise, încă foarte tânăr fiind, să devină părintele transplantului de ficat din România și pe care prof.
Era un fel al său de a spune că, atunci când Irinel Popescu vrea să facă ceva, face. „Mă gândesc că Irinel ar învăța și chineza dacă ar fi interesat de ceva pe acolo”, spunea profesorul, cu o mare admirație în glas.
Irinel Popescu aceste povești, care apar în carte, dar sper că plăcut) și despre faptul uluitor că Irinel Popescu învățase după aceea și limba germană. Îi străluceau ochii când povestea despre „ciolanul cu varză” de la Berlin, sau despre serile de la Paris și păhărelul de țuică (probabil îl vor surprinde pe prof. Îmi amintesc cu mare drag aceste conversații cu domnia sa. Între timp, m-am dus de câteva ori la Spitalul Fundeni și i-am luat interviu profesorului Dan Tulbure.
Era greu să-l prinzi liber, dar reușeam uneori și asta.
Dacă nu era prin operații la Fundeni, dacă nu făcea vreun transplant, sau nu era pe la Ministerul Sănătății, era plecat prin străinătate, tot cu muncă.
Sigur că mergea greu.
Așa că… n-a trecut mult timp și am început să înregistrez interviuri cu Irinel Popescu.
Lucan.
Nu aveam exercițiul scrierii cărților ample, publicasem doar poezii, dar… de ce nu? Iubeam și eu ideea de transplant și o susținusem de la început, din 1993, când îl cunoscusem pe prof.
Mi s-a părut o idee grozavă, m-am aprins. „Să ne concentrăm pe transplantul de ficat și pe cel de inimă”, am stabilit noi atunci. În 1999, Șerban Brădișteanu și Radu Deac făcuseră și primul transplant de inimă, la Spitalul de Urgență Floreasca, apoi urmase un altul, la Târgu Mureș, făcut de Radu Deac, și lucrurile mergeau bine și aici.
Irinel Popescu în ziua aceea de martie, când mi-a spus: „Ar trebui să scriem o istorie a transplantului”! Transplantul de ficat mergea foarte bine, luase o turnură fericită în urmă cu aproape un an.
Aceasta a fost, poate, și inspirația prof.
Parcă a avut o premoniție, parcă ar fi știut că peste ani voi scrie o carte despre transplant.
Alexandru Bucur, directorul spitalului, îmi oferise exclusivitate pe acest subiect.
Dr.
Nu mai era acolo nici un alt ziarist. Șerban Brădișteanu.
De asemenea, în anul 1999 fusesem toată noaptea la Spitalul de Urgență Floreasca, la primul transplant de inimă din România, făcut de dr.
Muncise ani întregi pentru asta.
Irinel Popescu venise din America și avea un vis îndărătnic: să facă transplant de ficat.
Prof.
Irinel Popescu a făcut primul transplant de ficat, am fost la fel de impresionată, înțelegând ce important era ca transplantul să reușească și în România. În anul 1997, când prof.
Mă uluia atunci ideea de transplant.
A fost primul doctor de transplant pe care l-am cunoscut.
Mihai Lucan făcea deja transplant. În 1993, când lucram la Evenimentul Zilei, am fost într-o delegație la Cluj, unde aflasem că prof.
Scriam la ziar pe teme medicale, cunoșteam lumea medicală bine, scrisesem și despre transplant de la începuturile sale.
Irinel Popescu în ziua aceea, pe care mi-am notat-o în jurnalul meu personal. „Ar trebui să scriem o istorie a transplantului”, mi-a spus prof.
Era o zi frumoasă, începea primăvara, erau flori prin lume: 2 martie, anul 2001
