Intr-o zi de iulie 1971, Georges a devenit sotul lui Maryse intr-un satuc din Normandia, in prezenta a doi martori gasiti pe loc.
Paradoxal, dincolo de aceste imagini explicite, care probabil vor fi repudiate de multi, se intind imensa candoare si zambetul bland ale lui Wolinski.” – Tudorel Urian.
Pentru ca personajul principal al acestui album este cel care priveste si deseneaza, imaginandu-si ipostaze de erotism dezlantuit, dar si neputinte sublime, avataruri ale unei anumite varste, la care trupul nu mai tine pasul cu vioiciunea imaginatiei.
Dar socul nu este mai mare decat cel produs de anumite versuri ale lui Emil Brumaru, de pilda.
Iar Wolinski nu e niciodata mai simpatic decat aunci cand vorbeste despre dragoste.„Totul ii placea la femei: sanii abia intrezariti sub pulovere, coapsele care se unduiau pe trotuare, fesele care se cambrau in blugi, parul care le mangaia umerii sau ceafa, decolteurile provocatoare, tocurile mereu prea inalte, vocile seducatoare, privirea de neoprit atintita pe barbatul vietii lor, ideile, pe care stiau intotdeauna cum sa si le impuna, si puterea sufletului lor.” – Maryse Wolinski„Este posibil ca unele dintre imagini sa va socheze.
Ele pun in evidenta latura lui de vesnic indragostit, dar si de obsedat de frumusetea corpului feminin, atat de des invocata in cartea ei, „Draga, ma duc la Charlie”, si in prefata acestui album.
Desenele din acest volum postum, a carui editie originala a aparut in Franta in 2016, sunt in mare masura inedite, gasite si grupate tematic de sotia sa.
Au fost casatoriti 44 de ani, pana in blestemata zi de miercuri, 7 ianuarie, 2015, in care doi teroristi l-au asasinat laolalta cu colegii si prietenii sai in birourile de la „Charlie Hebdo”.
Intr-o zi de iulie 1971, Georges a devenit sotul lui Maryse intr-un satuc din Normandia, in prezenta a doi martori gasiti pe loc
