Sunt un privilegiat.
Acolo Tinu se lupta si, din nou, isi punea in valoare insusirile sale diplomatice, pentru a obtine o pozitie din ce in ce mai buna pentru presa romana si pentru a apara interesele de libertate si interesele financiare ale jurnalistilor din aceasta tara.
Si pentru a-l convinge pe cititor ca nu este deloc o intamplare faptul ca insist asupra virtutilor de diplomat ale lui Tinu, ma vad obligat sa rememorez turneele pro-NATO....
Unde l-am insotit cu ocazia mai multor congrese.
In calitatea sa de reprezentant al presei romane in Organizatia Mondiala a Ziarelor.
Intr-o ipostaza cu totul si cu totul diferita.
Extrem de importanta pentru climatul acelor ani a fost o initiativa a lui Dumitru Tinu, sustinuta de toate casele de presa, de a le oferi anual premii celor mai valorosi jurnalisti tineri, in urma unor concursuri in care acestia isi prezentau anchetele, reportajele sau comentariile politice.
Dar pe Dumitru Tinu l-am cunoscut si altfel.
Redactorii din presa romana au beneficiat si ei ani de zile de multe avantaje, inclusiv materiale, ca rezultat al demersurilor Consiliului de Onoare condus de Dumitru Tinu.
Au ramas in istoria recenta bataliile pe care Consiliul de Onoare al Clubului Roman de Presa le-a dus, de fiecare data cand intr-un loc sau altul libertatea de expresie era amenintata sau cand exista pericolul instituirii unor masuri de cenzurare a presei.
La capatul acestor negocieri, obtineam de fiecare data mai multa libertate, pentru ca ziaristii sa se poata exprima fara teama, si, gandindu-ma la departamentul proprietarilor, un mediu de afaceri de presa din ce in ce mai prietenos si mai puternic.
De ce spun asta? Pentru ca Dumitru Tinu si-a adus o contributie uriasa pe parcursul negocierilor pe care am fost siliti sa le purtam rand pe rand cu reprezentantii tuturor guvernelor.
De negociator.
Iar ceea ce am admirat la el cel mai mult, pe langa fenomenala sa putere de munca, a fost dimensiunea sa de diplomat.
Pe care am avut cinstea sa-l conduc.
Sedintele destul de frecvente ale Consiliului de Onoare si numeroasele actiuni pe care le-am initiat impreuna cu Dumitru Tinu si cu alti jurnalisti de marca mi-au dat posibilitatea sa-l cunosc pe acest om indeaproape.
Cel de-al doilea a fost un departament al patronilor de presa.
Unul, al redactorilor, care, intr-un fel, s-a transformat intr-un sindicat.
Apoi, in interiorul Clubului Roman de Presa, am construit doua departamente.
Din Bucuresti si din tara.
Am atras alaturi de noi cei mai importanti ziaristi si aproape toate trusturile de presa.
Am fost impreuna cu Dumitru Tinu, membru in Consiliul de Onoare.
Si dupa ce, ajutati fiind de Adrian Sarbu, care la acea data conducea cel mai puternic trust media din Romania, am decis sa initiem Clubul Roman de Presa.
Asta s-a intamplat dupa ce am preluat intr-un anumit fel modelul clubului de presa din Germania.
Dar impreuna am reusit sa facem lucruri importante pentru breasla jurnalistilor romani.
Uneori, chiar am polemizat.
Ca ziaristi, ne-am aflat deseori in disputa.
Am avut onoarea de a-l cunoaste bine pe Dumitru Tinu.
Sunt un privilegiat
