Dar energia este purtatoare de informatie, care se transmite, se stocheaza.
Incepand din 1921, pungasii si-au dat seama ca, la urma urmelor, sticlele nu erau inchise decat cu un capac subtire de aluminiu, pe care era de-ajuns sa-l strapungi cu ciocul!.
Inainte de 1921, pitigoii se multumeau, ca si ceilalti, sa priveasca tristi sticlele acoperite cu capac.
Specialistii englezi au studiat acest fenomen uimitor.
Dintre toate aceste specii de animale carora le place laptele, cel mai smecher este pitigoiul albastru.
Daca te trezesti tarziu, provoci pofta animalutelor de gradina: pisici, arici, soareci-de-camp, parsi... ;
In aceasta tara, exista obiceiul ca laptarul sa vina in zori sa lase sticlele cu lapte in pragul caselor (laptele este ingredientul indispensabil pentru porridge si corn flakes!).
Iata, de exemplu, un caz foarte studiat: cel a pitigoilor albastri din Anglia.
Se constata realitatea transmiterii caracteristicilor dobandite , dar, deocamdata, biologia moleculara nu o poate explica.
Polemica e in toi! Pentru ca nimeni nu stie exact prin ce mecanisme biochimice o obisnuinta ar putea sa se materializeze intr-o gena modificand-o in mod durabil. ;
Totusi, aceasta teorie a fost violent contestata in ultimii ani.
Foarte multe fapte reale sustin aceasta teza (numita si transmitere lamarckiana , dupa numele zoologului Lamarck).
Obisnuintele s-au imprimat in asa masura, incat au devenit ereditare.
Mostenirea caracterelor dobandite sa salutam in treacat manii lui Darwin parea recunoscuta de comunitatea stiintifica: se admitea ca aceste caracteristici dobandite prin obisnuinta, la una sau la mai multe generatii, influentau genele astfel incat sa modifice patrimoniul genetic, transmisibil generatiei urmatoare.
De cand Pavlov a demonstrat ca se putea crea un reflex prin conditionare (ceea ce toti crescatorii de animale au stiut dintotdeauna!) si ca puteam face din acest reflex o obisnuinta, s-a descoperit ca era posibil ca obisnuintele sa se transmita generatiei urmatoare.
Animalul are amintiri, obiceiuri, toata lumea poate sa le constate.
Fiecare animal ca si noi mosteneste Memoria colectiva a propriei specii, dar isi construieste si el insusi o memorie de-a lungul experientei individuale. ;
Atunci, inseamna ca ne este permisa orice speranta, ca toate miracolele sunt posibile! ;
Edgar Cayce explica acest lucru in termeni clari si raspicati, cu optimismul sau nedezmintit, uimindu-l pe cititor cu profunda sa clarviziune: Memoria este un alt nume al lui Dumnezeu! ; ;
Fragment din volum: ; ;
Programul lor genetic explica de ce pitigoii albastri stiu sa-si foloseasca ciocul ca sa deschida capsulele sticlelor? ; ;
Memoria genetica a animalelor ramane un mister.
Memoria spirituala a materiei este o constiinta vie, acea scanteie de putere infinita din inima materiei si din fiecare dintre noi.
Acestea sunt chiar sursa vietii. ;
Ea este esenta insasi a ceea ce Cayce numeste fortele creatoare , iar fizica cuantica, fortele de interactiune .
Si nu exista materie fara aceasta memorie misterioasa pe care o stocheaza in ea fiecare particula a lumii vii. ;
Nu exista prezent viu, nici viitor fara memorie.
Iar Memoria permite gandirea, actiunea, creatia...
Si poarta in ea memoria.
Dar energia este purtatoare de informatie, care se transmite, se stocheaza
