Fuga spre campul cu ciori este povestea unei iubiri zbuciumate dintre un tata propagandist al ateismului stiintific si un fiu monah.
Un joc ce s-ar putea prelungi toata viata daca oamenii nu ar imbatrani si pasarile nu ar muri.” .
Totul pare un joc.
Se muta la o intinzatura de mina, atat cat sa nu le poti ajunge.
Unele zboara putin de tot, parca pentru a te momi sa le urmezi.
Pasarile zboara.
Desigur, aceasta este o credinta care se ruineaza cu varsta, cand copiii cresc si li se pare stupid sa se mai avante dupa pasari.
Copiii cred ca pot prinde pasarile cu mana.
Fragment: „Probabil nu exista om care, copil fiind, nu s-a repezit sa prinda o pasare.
Fuga spre campul cu ciori nu este asadar o continuare la Iepurii nu mor , ci mai degraba o carte sora, zugravind impreuna tabloul vietii intr-o lume din care Dumnezeu a fost izgonit.
Cele doua carti nu se intersecteaza, ci doar se completeaza reciproc.
Cartea apare in aceeasi perioada in care un alt roman semnat Savatie Bastovoi , tratind tema copilariei si a propagandei, Iepurii nu mor , apare la Paris, la prestigioasa editura Jacqueline Chambon (Actes Sud).
Povestea, scrisa la persoana intii, abunda in detalii de mare intimitate si sinceritate, motiv pentru care publicarea ei a devenit posibila doar dupa moartea tatalui.
Jertfa avraamica este rasturnata: tatal renunta la fiul devenit credincios pentru a ramine fidel ateismului pe care l-a slujit toata viata. Fuga spre campul cu ciori este povestea unei iubiri zbuciumate dintre un tata propagandist al ateismului stiintific si un fiu monah
