„Ștefan Andrei a fost unul dintre personajele influente de la curtea lui Ceaușescu. «N-aș vrea să trec cu ele pe lumea cealaltă!»” Lavinia BETEA. «Nu-i așa că știu lucruri interesante?», mi-a spus adesea.
I-am apreciat aparte talentul narativ și spiritul viu.
Un martor prețios al deciziei, diplomației și faptului politic în România epocii comuniste.
O arhivă vie a personajelor politice pe care le întâlnise ca înalt activist al secției de relații internaționale, ori șef al diplomației, și, în final, viceprim-ministrul răspunzător de exportul țării în criza anilor 1980.
Uzajul practicii în organizațiile studențești de elită și în reuniuni internaționale care adunau emisarii politici ai Estului și Vestului Europei polizase asperitățile «limbii de lemn» și stereotipiilor comportamentale de «tovarăș cu munci de răspundere».
O cultură mozaicată, de tip almanah, prin care epata tehnocrați și politicieni, bulversându-i în trecerile bruște de la un subiect la altul.
Cu mintea bogată în conținuturi trăite, citite sau gândite pe loc ori demult, stabilea repezi și neezitante conexiuni.
O «artă a portretului» potența harul său de povestitor cu poantă.
Laureat al unor premii literare, și-n vremea lui Antonescu, și a lui Dej, Ștefan Andrei și-a început ca ziarist cariera publică.
Porecla l-a surprins plăcut pe posesor, recunoscându-l însă drept magistru pe Ceaușescu.
Cum altfel, dacă-n pofida cutumelor locului, s-a autopropus aceluia, cu succes, să fie șeful diplomației când însuși dictatorul român se ipostazia într-un pion al politicii mondiale? Deloc întâmplător, așadar, în cercul demnitarilor l-au poreclit Machiavelli. „Ștefan Andrei a fost unul dintre personajele influente de la curtea lui Ceaușescu
