„Lectura capodoperei lui Dimitrie Cantemir ne aduce in fata constatarii unui foarte subtil parcurs filosofico-teologic, care, pornind de la evocarea diverselor facultati de cunoastere ale omului, conchide asupra deschiderii intelectului catre un adevar simplu.
Asa cum, in incercarea de a-l cunoaste pe Dumnezeu, omul depaseste calea catafatica spre cea apofatica, deschizandu-se catre o contemplatie impregnata de iubire, cunoasterea de sine a omului depaseste conditia reprezentarii sau a imaginarii, inchipuind o antropologie apofatica, singura capabila sa dea seama, per speculum et in aenigmate, despre demnitatea sufletului intelectual «care poarta asemanarea lui Dumnezeu si Chipul Faurarului, prin conditie, mai nobil si mai distins decat insisi Ingerii».” (Vlad Alexandrescu).
Ce este acest adevar simplu? El este contemplarea chipului divin in om, prezent prin intermediul semintelor de adevar sadite in intelect, cu ajutorul carora acesta se inalta deasupra marcilor vizibile catre chipul inefabil, deasupra reprezentarilor catre nereprezentabil. „Lectura capodoperei lui Dimitrie Cantemir ne aduce in fata constatarii unui foarte subtil parcurs filosofico-teologic, care, pornind de la evocarea diverselor facultati de cunoastere ale omului, conchide asupra deschiderii intelectului catre un adevar simplu