Condus de credinta ca „omului ii place sa-si cintareasca numai amaraciunea, iar fericirea nu si-o cintareste”, povestitorul fara nume al Insemnarilor din subterana este un mizantrop care traieste singur in Sankt-Petersburg, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea.
Cartile sale au fost traduse in toata lumea, dupa ele realizindu-se numeroase spectacole de teatru si ecranizari celebre..
A inceput sa scrie masiv, publicind mai intii romanul Amintiri din casa mortilor (1861-1862) si concepind apoi seria marilor capodopere, in care se inscriu romanele Crima si pedeapsa (1866), Idiotul (1868-1869), Demonii (1871-1872), Adolescentul (1875) si Fratii Karamazov (1879-1880), unde Dostoievski atinge deplina maturitate literara.
Dupa revenirea la Sankt-Petersburg si-a reluat activitatea literara.
Abia in ultima clipa sentinta i-a fost comutata de tar la deportare si munca silnica.
Momentul crucial al vietii scriitorului l-a reprezentat insa anul 1849, cind a fost arestat si condamnat la moarte pentru legaturile sale cu un grup subversiv de intelectuali liberali din Cercul Petrasevski.
In 1846 a publicat romanul epistolar Oameni sarmani, atragind imediat atentia criticilor, care au vazut in el un nou Gogol.
Dupa moartea mamei, a plecat impreuna cu fratele sau la Sankt-Petersburg, pentru a urma cursurile Academiei Tehnice Militare.
Feodor Mihailovici Dostoievski (1821-1881), unul dintre cei mai importanti si mai influenti scriitori ai lumii, s-a nascut la Moscova, unde tatal sau a lucrat o vreme ca medic la Spitalul Mariinski.
Insa atunci cind incearca sa-si puna in aplicare principiile si sa-si exercite libertatea absoluta de constiinta in care crede in viata de zi cu zi, rezultatele sint dureroase, ceea ce ii sporeste alienarea si dispretul de sine.
In insemnarile sale, el se revolta impotriva tuturor conceptiilor si valorilor societatii, opunindu-se stiintei si rationalismului absolut adoptate de contemporani.
Viata lui este o lupta fara sfirsit cu sentimentul tot mai acut de instrainare fata de semeni.
Condus de credinta ca „omului ii place sa-si cintareasca numai amaraciunea, iar fericirea nu si-o cintareste”, povestitorul fara nume al Insemnarilor din subterana este un mizantrop care traieste singur in Sankt-Petersburg, in a doua jumatate a secolului al XIX-lea
