De\'Log m-a adus aici, in coliba parasita de la marginea satului.
De citit neaparat! - Bogdan Hrib. - Daniel Timariu Inca o bijuterie marca Teodora Matei. - Lucian-Dragos Bogdan Teodorei Matei ii place sa ne spuna povesti, uneori amuzante, alteori infioratoare, uneori bizare, alteori inocente, dar, intotdeauna, calauzite, precum firul Ariadnei pe tanarul Teseu, de fiorul cautarii de sine.
Dar, mai mult de atat, ne vorbeste despre vietile unor oameni obisnuiti, cu visurile si trairile ce-i transforma, in conjunctura potrivita, in mici eroi.
In volumul de fata, Teodora Matei descrie lumi fantastice, menite sa ne atate imaginatia, ori prezinta intamplari prin care am putea trece, oricare dIntre noi, in zile mai putin norocoase.
In zori voi fi arsa pe rug.
Trebuia sa astept semnul.
Venise dupa mine.
Raa\'Min era acolo.
Am inchis ochii, am inspirat si l-am simtit.
Cu coada ochiului, am zarit silueta zvelta si intunecata plutind dincolo de multimea incremenita.
Nu am intors capul.
Prin spatele tuturor curiosilor, deodata cu mine, mergea cineva.
Eram primul om, dupa sute de ani, judecat dupa Cartea Veche.
Pentru privirile acuzatoare ce ma sfasiau.
Pentru cei ce sopteau speriati.
Pentru gurile mute, deschise a mirare.
Pentru ochii ce ma urmarisera cu ura cum paseam desculta prin colb. erau doar pentru ceilalti, pentru satenii ce asteptasera incruntati sa fiu scoasa de la judecata.
Funia de la incheieturi, coliba parasita...
Judecata Vulturoaicelor m-ar fi tinut prizoniera oriunde, chiar si in mijlocul campului.
N-as ajunge vie dincolo de piscuri.
La apus, muntele salbatic.
La rasarit e marea, pe care femeile nu pot calatori.
Degeaba, pentru ca n-as avea unde sa ma duc.
Peretele colibei s-ar darama, iar eu as evada.
Daca m-as lasa pe spate, si as face asta in mod repetat, betele acelea s-ar rupe.
Nuielele lipite cu pamant nu opun rezistenta.
Ma asez pe pamantul batatorit, rezemata de peretele colibei.
Le-am privit scurgandu-se pe camasa alba de panza aspra.
Varful lamei imi ciupise pielea antebratului si lasase in urma trei picaturi de sange.
L-a trecut o data peste legatura de la spate si mainile mi-au tasnit in fata, eliberate din stransoare.
S-a intors peste cateva momente cu un cutit in care se reflectau razele lunii.
M-a impins inauntru si a fixat cu umarul scandurile prinse cu funii ce astupau intrarea.
De\'Log m-a adus aici, in coliba parasita de la marginea satului
