Dupa publicarea Tipurilor psihologice, in 1921, a urmat o perioada in care vocea lui Jung s-a facut mai putin auzita.
Jung.
G.
Trebuie sa fiu dispus sa accept realitatea asa cum este in momentul de fata, cu alte cuvinte, sa risc si sa ma las ghidat de inconstient o vreme.
C.
Pot spune ca ceea ce traiesc este iluzoriu intr-un anumit fel, insa atitudinea aceasta nu-mi este benefica.
Intr-un fel, inconstientul colectiv este doar un miraj pentru ca este inconstient, insa poate fi si la fel de real ca lumea palpabila.
E ca si cum cineva ar pasi din spatiul protector al casei sale intr-o padure straveche si s-ar confrunta cu toti monstrii care salasluiesc acolo...
Seminarul evolueaza de la o intalnire la alta pe baza intrebarilor puse de membri, ei insisi psihoterapeuti sau medici, oameni de litere, analizanti si fosti analizanti ai lui Jung – reusind, astfel, sa capteze interesul unui public cat mai variat.
Carl Gustav Jung (1875–1961), psihiatru si psihanalist elvetian este fondatorul psihologiei analitice si initiatorul conceptelor de inconstient colectiv, complex, umbra, arhetip, introvert, extravert, anima, animus etc.
Indata ce incepe cineva sa isi observe mintea, incepe sa vada fenomenele autonome in care traieste ca spectator sau chiar ca victima.
O mica bijuterie a gandirii jungiene, seminarul din 1925 prezinta devenirea profesionala a lui Jung, despartirea lui de Freud si trece in revista concepte precum subiectiv/obiectiv, anima, animus, functie transcendenta, functii psihice, facand apel la vise, mituri, viziuni, opere artistice.
De asemenea, completeaza opera sa teoretica, in maniera vivace a prelegerilor si a discutiilor ce le insotesc.
Fara a se suprapune peste explicatiile din stratul secund al Liber Novus, aceasta expunere poate fi considerata o a treia parte a analizei produselor imaginatiei active intreprinse de Jung in perioada anterioara.
Si pe baza acestei „ecuatii“, in seminarul sustinut in 1925, ale carui note sunt transpuse in aceste pagini, el prezinta conceptele fundamentale ale psihologiei analitice.
Rodul acestei introversiuni a fost celebra Carte Rosie, in care Jung descrie drumul ce l-a dus la cunoasterea propriei „ecuatii personale“.
In tot acest timp, atentia sa se indrepta spre interior, spre lucrul cu psihicul sau.
Dupa publicarea Tipurilor psihologice, in 1921, a urmat o perioada in care vocea lui Jung s-a facut mai putin auzita
