&bdquo
Securitatea l-a urmărit pe Ion Rațiu aproape 35 de ani.
Rațiu. ”
Nicolae C. Însa Ion Raiu s-a considerat întotdeauna un om foarte norocos.
Dacă acest tip de resentimente constituie o trăsătura specific românească sau ine, în general, de natura umana e dificil de spus.
Poate din pricina faptului că ținea să cultive un cerc atât de larg de cunoștințe; cred totuși că mai degrabă din pricina geloziei, fiindcă toate păreau să îi vină atât de ușor: succesul financiar, succesul la femei, succesul în sport, în cercurile jurnalistice și politice.
Istoricul și politologul pune cu profesionalism în lumină, ca editor al jurnalului, nimicnicia unui regim care a încercat – prin intermediul Securității– să distrugă un român a cărui vină a fost aceea că își iubea țara și nu ostenea să se gândească din exil la eliberarea ei de sub regimul de ocupație sovieto-comunist.&rdquo
Marius Oprea &bdquo
Viața lui Ion Rațiu a fost plină de astfel de trădări, din partea unor prieteni, așa-ziși prieteni, colegi, membri ai propriului său partid.
Stejărel Olaru a așezat în pagină însemnările zilnice ale lui Ion Rațiu după o muncă de arhivă de o rară tenacitate.
Urmărirea sa informativă a necesitat implicarea mai multor departamente ale serviciului secret comunist și a mai multor generații de ofițeri de securitate, a unei rețele de informatori care s-a dezvoltat în timp, cheltuirea a sute de mii de dolari și scrierea a mii de note informative, fie, interceptări și rapoarte.&rdquo
Stejărel Olaru &bdquo
Din păcate, abia acum începem să-l cunoaștem pe Ion Rațiu la adevărata lui valoare umană și națională, prin eforturile fiului său Nicolae, în sarcina căruia părintele său a trecut publicarea memoriilor.
Iar pe urmele unui terorist se stă o viață, nu doar 35 de ani.
La scurt timp a devenit «agent», „spion» și, în 1961, «terorist».
La început, în 1955, Tony, așa cum îl denumiseră ofițerii de securitate, a fost considerat un simplu «fugar» și «trădător de țară». &bdquo
Securitatea l-a urmărit pe Ion Rațiu aproape 35 de ani
