„Neagu Djuvara a scris o Istorie a Romaniei pe intelesul copiilor.
De la cei care nu citesc, nu putem avea nici o pretentie.“ - Nicolae Manolescu.
Ei sunt cei care salveaza cartea.
Ea se adreseaza, pur si simplu, celor care citesc.
N-as vrea sa le stric tabietul de lectura.
Ea nu se adreseaza criticilor literari, mai cu seama acelora care sunt convinsi ca astazi nu se mai scriu istorii literare.
De aici modestia titlului cartii mele.
Nici macar scriitorii nu se citesc intre ei.
E un semn al timpului.
Un concurs recent de la televizor i-a aratat pe participanti capabili sa raspunda la intrebari din diverse domenii, mai putin din literatura.
De la strabunicul meu matern au ramas niste amintiri scrise superb, desi nu urmase decat liceul.
Si scriau corect.
Multi dintre cei trecuti prin scoala stiau pe de rost poezii sau recunosteau personaje de roman.
Invatamantul umanistic de altadata se baza pe citit si pe scris.
Cand s-a schimbat programa de literatura pentru liceu si au aparut manualele optionale, cu un deceniu si mai bine in urma, cea mai mare ingrijorare a dascalilor de romana, stiti care a fost? Ca sunt obligati sa citeasca opere care nu fusesera in programa dinainte.
Anton Holban facea remarca pentru vremea lui.
Si nu de azi, de ieri.
Nici profesorii de romana nu se omoara cu cititul.
Si, inca si mai rar, de literatura romana contemporana.
Ca sa nu vorbesc de literatura romana.
Una de literatura, vreau sa spun.
Odata iesiti de pe bancile scolii, putini sunt cei care mai tin o carte in mana.
Am fost ispitit o clipa sa citez cuvintele lui Benny Levy din prefata unei culegeri de marturii despre rezistenta prin lectura a copiilor internati in lagarele naziste: Aceasta carte se adreseaza tuturor copiilor si copiilor lor.
Cei care citesc sunt, in zilele noastre, indeosebi copiii.
Daca ne gandim bine, e cam acelasi lucru.
Cartea mea se intituleaza Istoria literaturii romane pe intelesul celor care citesc. „Neagu Djuvara a scris o Istorie a Romaniei pe intelesul copiilor
