Omul-sobolan vine spre mine. - Monica Lovinescu Cuvant inainte de Monica Lovinescu.
Hartia se prefacea in scrum, nu insa si povara.
Filele acelea, imediat ce le transcrisesem in franceza, le arunca direct in foc, parca in arderea lor s-ar fi putut consuma si trecutul.
Apoi, incetul cu incetul, se potolea si scria chinuit, zgarcita cu epitetele, aluziv, inomabilul.
Inainte de a relua scrisul, povestea, tremurand mai departe, tot ce nu putea sa astearna pe hartie.
Dar ea se afla, mai departe, in bezna bucuresteana a gratiilor.
Deschideam fereastra ce dadea pe acoperisurile Parisului.
Ii mai dadeam un ceai. (Tremuratul acesta o va insoti de-a lungul vietii, e prezentul ei vesnic).
Ii clantaneau dintii.
Din tot corpul.
Incepea sa tremure.
Era ca un prag peste care nu putea trece.
Mihailescu Ajunsa la primele experiente de inchisoare si tortura, Adriana punea stiloul jos. - DAN C.
Pe masura ce inaintezi si te lasi in voia stilului, secventele capata rol de secure.
Totul e narat iute si precis, ca intr-un jurnal de front.
Fara falduri digresive, paranteze explicative, volute stilistice si amplitudine confesiva. Stilul Adrianei Georgescu este insufletit, casant, rapid si direct.
Aceasta este prima marturie a unui detinut politic dintr-o tara aflata dincolo de Cortina de Fier.
Si-a scris cartea la Paris, unde reusise sa fuga in 1948.
A devenit victima primului proces politic orchestrat de omul-sobolan, Nicolski.
Era sefa de cabinet a generalului Radescu, ultimul prim-ministru dinainte de instaurarea regimului impus de sovietici.
Adriana Georgescu avea 25 de ani in 1945, cand a fost arestata de comunisti si supusa torturii.
In gura, gust de sange.
Imi ia cu grija capul intre maini si incepe sa-l loveasca de perete.
Omul-sobolan vine spre mine
