Timp de 10 ani Arnhild Lauveng a suferit de schizofrenie, fiindinternată frecvent.
Faptul că eram împreună și,cu toate astea, nu ne regăseam, era mult prea greu de suportat -Arnhild LauvengCuprinsIntroducere RELATĂRI DESPRE HAOS Ceață și balauri, sânge și fier Singurătate în rochie alb‑albastră Limbaj furat, limbaj trist Ceea ce rămâne RELATĂRI DESPRE SISTEME Trandafiri cu dragoste și răni cu profesionalism Sâmbăta unui martir al portocalelor Poezie fără pijama „Calul e‑un animal copitat" RELATĂRI DESPRE SCHIMBARE Tovarăși de drum Nuiele, cârje și țarcuri Opriți lumea — vreau să urc iar! Cenușie ca oaia, aurie ca leul Referințe bibliografice. Însă tocmai deaceea era și mai greu s‑o întâlnesc, să fiu cu ea și, înacelași timp, să nu‑i fiu aproape.
Abia așteptasem să fim iar împreună. Și mie îmi fusese dor de ea, ca om și ca personalitate,pentru că era exact așa cum era și nu putea fi înlocuită denimeni alta și pentru că relația pe care o avuseserăm era anoastră și de aceea avea pentru noi o semnificație cu totulspecială.
De cineva care mă cunoștea șicăruia îi păsa de mine pentru că îi plăcea ca, dintre toți, săfie cu mine, și de cineva care mă știa ca fiind Arnhild, și nu undiagnostic.
Elevacea silitoare se țicnise de‑a binelea - Arnhild LAUVENGÎmi era realmente dor de un prieten.
Deși alegeam cabina de toaletă cea mai evitatăși mai izolată, tot am fost descoperită în cele din urmă.
Mă loveam peste față, mămușcam de mâini și mă dădeam cu capul de perete ca să obligvocile să tacă.
Comunicam tot mai des cuCăpitanul și cu ceilalți, iar simțurile mele erau tot mai puțindemne de încredere, așa că mergeam la toaleta fetelor și măluptam cu Căpitanul și cu lupii.
Tânjeam cu disperare după sânge, foc și balauri, dar mă găseamîntr‑o ceață tot mai deasă, așa c‑am început să mă zgâriipână la sânge ca să simt că trăiesc și ca să mă conving căîncă‑mi mai curge sânge în vene.
A fost premiată în 2004 pentru deschiderea eide a-și prezenta lupta cu boala psihică.
Arnhild Lauveng a studiat la Universitatea din Oslo și acum lucreazăca psiholog clinician.
Deși critică de multe ori sistemulmedical, autoarea atribuie revenirea ei treptată la sănătatepersonalului dedicat care a fost disponibil pentru a vorbi cu ea și ao vedea ca pe o persoană diagnosticată cu o tulburare, și nu ca oîntrupare a unei tulburări.
Azi se consideră„fostă schizofrenică", nu mai are nevoie de medicamente șilucrează ca psiholog clinician.
Când a fostdiagnosticată cu schizofrenie, autoarei i s-a comunicat că va trebuisă trăiască cu această boală toată viața.
Cartea de față oferă o rară ocazie de a intraîn universul schizofreniei și a descoperi o lume suprarealistă,uneori plină de teroare, alteori plină de frumusețe, în careexperiențele descrise sunt copleșitoare – pierderea identității,sentimentul de a fi controlată din exterior, relația cu vocile pecare le auzea și cu halucinațiile uneori terifiante.
Timp de 10 ani Arnhild Lauveng a suferit de schizofrenie, fiindinternată frecvent
