Am socotit și socotesc că oricine a luat parte la evenimentele care alcătuiesc o parte din istorie este dator să lese o descriere a ceea ce dânsul știe despre acele evenimente sau despre partea ce a luat la ele, fiindcă acestea nu aparțin persoanei, ci sunt de domeniul public.
Rosetti dimensiunea de memorialist îi apare ca o datorie pe care a împlinit-o nu numai ca istoric, dar și ca un pios omagiu adus familiei, prietenilor și camarazilor de arme..
Maria Georgescu Prins în tumultul vieții științifice de la Academia Română, al cărei membru corespondent (1927) și titular (1934) era, sau în probleme administrative la conducerea Muzeului Militar Național (1924–1931) sau a Bibliotecii Academiei Române (1935 –1945), lui Radu R.
Aceste amintiri și impresii personale au o valoare documentară de excepție, atât pentru perceperea relațiilor umane, a obiceiurilor și a mentalităților din societatea noastră, cât și pentru cunoașterea mediului militar românesc într-o epocă aflată la întretăierea dintre două secole.
Opera memorialistică a „Generalului“ – cum i se spunea în mediul academic – completează imaginea și înțelegerea parcursului societății românești spre realizarea unui stat modern și întregit în hotarele sale firești.
Sfârșitul dramatic al autorului nu i-a mai permis continuarea seriei de Mărturisiri.
Aceste ultime mărturisiri autobiografice sunt mai amplu și mai riguros concepute ca urmare a jurnalului personal folosit ca sursă documentară.
Al treilea volum, acoperind perioada 1914–1919, a fost redactat în anii 1940, dar publicat postum (1997). Concepute în anii 1930, primele două volume de Mărturisiri au fost publicate în 1940 și 1941, fiind dedicate memoriei părinților și a soției sale, având anul 1907 ca legătură între ele, an cu reverberații adânci în societatea românească – răscoala țărănească –, dar și în viața personală a autorului – căsătoria.
A editat memorii și jurnale ale unor personalități militare și politice.
Organizare și atribuții funcționale (2012)
Cavaleriști români la Saumur (2015).
Sturdza (2011)
Statul Major General român (1859–1950).
Cazul colonelului Alexandru D.
Speranțe și iluzii (2004)
Radiografia unei trădări. 1860–1940 (2003)
România, Franța și securitatea europeană în anii ’20.
Les attachés militaires français en Roumanie et roumains en France. 2, 1918–1940 (1992, 1994)
Cadeți români la Saint-Cyr/Cadets Roumains à Saint-Cyr (2002)
Un exemple de coopération bilatérale. 1, 1821–1918; vol.
Lucrări: Apărarea națională și Parlamentul României vol.
Rosetti Maria Georgescu, doctor în istorie, cercetător la Institutul pentru Studii Politice de Apărare și Istorie Militară (1970–2005), pro fesor la Universitatea din Pitești (2005–2012) și din București (2013–2015), este specialistă în istoria modernă a României și a armatei române și în relațiile politico-militare externe în secolele XIX și XX.
Radu R.
Aflându-mă și eu în situația de a fi luat parte la câteva fapte de seamă ale neamului românesc, uneori în situații de mari răspunderi, am socotit că-mi este impus să însemn ce știu despre cele întâmplate și în genere despre toate faptele la care am luat parte sau al căror martor am fost în cursul vieții mele, precum și ce parte și ce răspundere am la înfăptuirea unora dintre ele.
Numai așa generațiile viitoare vor putea pricepe mai bine năzuințele și greutățile predecesorilor lor și vor putea lucra cu continuitate.
Cum este de asemenea, socot eu, datoria celor ce dețin documente de orice soi, publice sau private, a nu le distruge, ci a le păstra și a face ca ele să ajungă odată în domeniul public.
Luând deci parte la evenimente, nu ca individ, ci ca ființă înzestrată cu un rost public, este o datorie de a reda cunoștinței obștești ceea ce știe despre faptele la care a fost părtaș.
Am socotit și socotesc că oricine a luat parte la evenimentele care alcătuiesc o parte din istorie este dator să lese o descriere a ceea ce dânsul știe despre acele evenimente sau despre partea ce a luat la ele, fiindcă acestea nu aparțin persoanei, ci sunt de domeniul public
