Maratonul învinșilor e un tratat de demonologie modernă. (Dan Cristea, 1997. (...) Felul în care Gabriel Chifu controlează mecanismele terifiantului îl plasează în seria scurtă a autorilor esențiali pentru înțelegerea Răului.(Mircea Mihăieș, 2021) Ingenios, foarte bine scris și extrem de antrenant la lectură, romanul lui Gabriel Chifu se așază solid la temelia a ceea ce ar putea fi romanul românesc după 1989.
Printr-un paradox nemilos, străfulgerările de lumină nu fac decât să sporească bezna.
Iar atunci când, în dureroase eforturi de luciditate, o percep, ea nu diminuează, ci amplifică neputința de a se sustrage scenariului infernal, produs de mințile bolnave de cinism ale ideologilor.
Tulburarea psihică îi împiedică să vadă diferența dintre bine și rău.
Prizonieră a coloniei penitenciare e, în primul rând, mintea personajelor.
Nu există învingători și învinși, ci grade diverse ale degradării omenescului, prăpăstii care nu comunică între ele.
Ei poartă cu sine blestemul de a perpetua un sistem care i-a distrus pe ei înainte de a-i transforma în instrumente ale exterminării.
Ca într-un experiment Pitești întins la nivelul unei întregi țări, victimele sunt și călăi.
Maratonul învinșilor e un tratat de demonologie modernă
