Așa cum englezii, atunci când se gândesc la reginele lor, o au în minte pe regina Victoria, tot astfel românii se duc cu amintirile regale mai întâi spre Maria.
Ne-a plăcut, totodată, jocul intelectual pe care Maria ni-l propune: un personaj care, scriindu-și propria istorie, își corijează faptele de viață, iar noi, de pe margine, urmărim felul în care se conturează această istorie, istoria unei femei de succes..
Ne încântă cu adevărat metamorfoza acestei principese, pe jumătate englezoaică, pe jumătate rusoaică, într-o regină mai româncă decât românii, iubindu-i pe aceștia și iubindu-le țara până la a se confunda cu ei și cu ea.
Ea continuă să ne fascineze pe noi, românii.
Ne-a plăcut Maria.
Dacă noi încercăm s-o facem este pentru pasiunea pe care o stârnește în noi regina Maria. Și nu e ușor să desprinzi din noianul de cuvinte și de întâmplări tocmai pe acelea pe care Maria, la o revenire, le-ar fi preluat. Și cel mai mult a făcut-o regina însăși.
Paradoxal, este un subiect despre care s-a tot scris.
Greu de scris despre un astfel de subiect.
Din acest punct de vedere românii aveau de ce să fie mândri.
regina noastră era vară primară cu George al V-lea, suveranul britanic, cu Wilhelm al II-lea, împăratul german, și cu Nicolae al II-lea, țarul Rusiei.
Tatăl ei, ducele Alfred de Edinburgh, era fiul reginei Victoria a Angliei, iar mama ei, Maria Aleksandrovna, era singura fiică a țarului Aleksandru al III-lea al Rusiei.
Mai întâi, o aristocrată pursânge. (...) Maria a fost ceea ce cred românii că trebuie să fie o regină.
Ea este Regina.
Așa cum englezii, atunci când se gândesc la reginele lor, o au în minte pe regina Victoria, tot astfel românii se duc cu amintirile regale mai întâi spre Maria
