Multă vreme considerată – în mod neîntemeiat – scriitoarea mai puțin însemnată din triada surorilor Brontë, Anne a fost redescoperită într-o nouă cheie – împreună cu restrânsa ei operă – cu precădere în ultimele decade. [Necunoscuta de la Wildfell Hall] este o carte grozav de incitantă.” THE GUARDIAN „Consider că ea [Anne] a fost cea mai neconvențională [dintre surorile Brontë].” SAMANTHA ELLIS „Întâlnim în uimitorul roman al lui Anne Brontë scene, situații care, prin îndrăzneala cu care au fost scrise, sunt unice în literatura de la mijlocul epoci.
Cartea ei li se impune astăzi tuturor cercetătorilor, cititorilor profesioniști sau amatori, pe de‑o parte, ca o operă literară distinctă și inconfundabilă, în ceea ce privește stilul și atmosfera, cu Jane Eyre și La răscruce de vânturi – capodoperele prea bine cunoscute ale lui Charlotte și Emily; iar pe de altă parte, cartea lui Anne completează prompt triada surorilor Brontë.” ANCA PEIU, Prefață – Anne Brontë: o romancieră regăsită „Titlul de «primul roman feminist» a mai fost atribuit și altor cărți, poate că nu întru totul justificat. […] Dacă în roman protagonista, Helen Huntington/Lawrence/Graham, ni se dezvăluie treptat, abia după ce povestirea ei în ramă dă la iveală substratul unor pasionante pagini de corespondență confidențială (masculină) și de jurnal intim (feminin), tot astfel și personalitatea scriitoarei Anne Brontë/Acton Bell a trecut prin multe vămi până să ni se prezinte în toată complexitatea și originalitatea ei incontestabilă. „Într‑un fel anume, cartea Necunoscuta de la Wildfell Hall (The Tenant of Wildfell Hall, 1848) reflectă destinul literar al autoarei sale, Anne Brontë (1820–1849), alias Acton Bell, mezina unei familii cu două scriitoare de neînlocuit ale canonului literar britanic și universal: Charlotte și Emily Brontë, în a căror umbră ea a și rămas, pe nedrept, vreme îndelungată.
Revendicat astăzi de critica feministă, romanul Necunoscuta de la Wildfell Hall oferă o perspectivă unică în epocă asupra unor probleme ce rămân de actualitate și pentru cititorul contemporan.
Treptat, ni se dezvăluie toate secretele pe care Helen le ascunde, printre care și faptul că tânăra și-a părăsit, de fapt, soțul, pentru a-și proteja copilul de abuzurile pe care și ea, și băiatul le sufereau.
Această frumoasă și misterioasă necunoscută ce se prezintă ca văduvă – sosită drept chiriașă la Wildfell Hall – este privită cu multă neîncredere de către săteni, fiind constant bârfită și suspectată de fapte reprobabile.
Neconvențională este și maniera scriitoricească prin care Anne Brontë a ales să prezinte povestea lui Helen Graham/Huntington: printr-o narațiune în ramă, cu dublu punct de vedere, constituit din corespondența lui Gilbert Markham, îndrăgostit de eroină, și jurnalul intim al protagonistei înseși.
Romanul a șocat cititorii și criticii la acea vreme, abordând în principal problemele cauzate de alcoolism și desfrânare și lupta femeilor pentru atingerea egalității în drepturi, atât în societatea extinsă, cât și în interiorul căsniciei victoriene. „Toate romanele sunt sau ar trebui să fie scrise pentru a fi citite atât de către bărbați, cât și de către femei și sincer nu pricep cum vreun bărbat și‑ar permite să scrie ceva ce pentru o femeie ar fi necuviincios să scrie sau de ce unei femei ar trebui să i se interzică să scrie orice i s‑ar cuveni unui bărbat”, spunea Anne Brontë, sub pseudonimul masculin Acton Bell, în prefața celei de-a doua ediții a ultimului său volum publicat, Necunoscuta de la Wildfell Hall.
Romanul Necunoscuta de la Wildfell Hall (1848) se remarcă prin temele alese, prin curajul de a prezenta aspecte ale societății (victoriene, însă nu doar) insuficient explorate în literatura perioadei și prin angajamentul asumat al autoarei de a scrie pentru cititorii deopotrivă femei și bărbați.
Multă vreme considerată – în mod neîntemeiat – scriitoarea mai puțin însemnată din triada surorilor Brontë, Anne a fost redescoperită într-o nouă cheie – împreună cu restrânsa ei operă – cu precădere în ultimele decade
