Nichita Stanescu spunea ca, intr-o lume in saracire, in care „omul devine din ce in ce mai poluant, prin nervozitate, politica si razboi”, poezia e noua frontiera a sufletului uman, singurul teritoriu ramas nejefuit.
Alecsandri, mahalaua celesta a lui Mihai Ursachi, terfeloagele din casa primarului junimist Vasile Pogor, pazite de sobolanul Bosch al lui Lucian Vasiliu, urechile de carpa ale lui Nichita Danilov, visinele Marianei Codrut, noptile cu luna ale lui Daniel Corbu, gradinile lui Aurel Dumitrascu, Leo Butnaru, Liviu Ioan Stoiciu, Emilian Marcu, Vasile Burlui, Liviu Apetroaie, trompeta lui Ioanid Romanescu, eternitatea lui Nicolae Turtureanu, roza lactee a lui Horia Zilieru…Talhari din toata lumea, uniti-va, la Iasi, poetii va ofera lucruri pretioase de jefuit..
Iasul poetilor e acel taram, inca, nejefuit, unde s-au adunat, in timp, „voroavele” Mitropolitului Dosoftei, spuse/ cantate la „apa Vavilonului”, florile de tei eminesciene, Bahluiul, locasul de broaste al lui V.
Nichita Stanescu spunea ca, intr-o lume in saracire, in care „omul devine din ce in ce mai poluant, prin nervozitate, politica si razboi”, poezia e noua frontiera a sufletului uman, singurul teritoriu ramas nejefuit
