În perioada dominată de triumfurile raționalismului științific,cum socotim succesul extraordinar al unor mișcări oculte precumastrologia sau renașterea vrăjitoriei? Din perspectiva sa de istoric al religiilor, Mircea Eliade arată căastfel de tendințe populare se dezvoltă din rădăcini arhaice șireapar periodic în anumite mituri, simboluri și ritualuri.
Am mai discutat în altă parte semnificațiareligioasă a efortului artistului contemporan de a aboli forma șivolumul, pentru a descinde, ca să zicem așa, în interiorulsubstanței, spre a‑i dezvălui structura ascunsă, starea larvară.
Această fascinație pentru modurile elementare ale materieitrădează dorința eliberării de sub povara formelor moarte,nostalgia cufundării într‑o lume aurorală.
Mircea ELIADE.
Dar înistoria artei moderne, de la cubism la tachisme, suntem martorii unuiefort continuu al artistului de a se elibera de „suprafața"lucrurilor și de a pătrunde materia pentru a‑i dezvăluistructurile ultime.
Atitudinea lui Brâncuși față de piatrăe comparabilă cu solicitudinea, teama și venerația omului neoliticfață de anumite pietre ce constituie pentru el hierofanii; cu altecuvinte, și ele dezvăluie o realitate sacră și ultimă.
Nu voi vorbi despre Brâncuși, fiindcă dragostea lui pentrumaterie e bine cunoscută. Într‑adevăr, nu se poate să nu recunoaștem în operele unui marenumăr de artiști contemporani un interes mistuitor pentru materia caatare. Și-a câștigat faima internațională cu(1949), o interpretare a simbolurilor și imaginilor religioase,prezervându-și locul în memoria colectivă cu monumentala operă ,scrisă în trei volume (1976-1983).
Eliade a fost un autor prolific de ficțiuneși nonficțiune deopotrivă, publicând peste 1300 de texte de-alungul a șaizeci de ani. În 1958 aacceptat postul de profesor titular şi de coordonator al Catedrei deistoria religiilor (din 1985, Catedra „Mircea Eliade") aUniversităţii din Chicago, devenind unul dintre interprețiieminenți ai religiei.
Din 1945 s-astabilit la Paris, unde a predat istoria religiilor, mai întâi laÉcole Pratique des Hautes Études, apoi la Sorbona. Și-a susținut doctoratul înfilosofie la Universitatea București, remarcându-se apoi caprofesor, istoric al religiilor, scriitor și filosof.
Mai degrabă decât o lucrare de popularizare, este rodul convingeriilui Eliade că istoria religiilor ar trebui citită de cel mai largpublic posibil.
Mircea Eliade (Bucureşti, 1907 – Chicago, 1986) a studiat filosofiala București, apoi la Calcutta, India.
Ultimul, scris pentru orevistă de specialitate, este întrucâtva mai tehnic, dar caracterulsău erudit nu are decât rolul de a familiariza cititorul cumanifestările unui moment absolut fascinant din istoria experiențeireligioase.
Primele cinci Eseuri au fostinițial conferințe și, prin urmare, stilul oral, plin de viață leface deosebit de accesibile ca lectură.
Tematica volumului este eclectică: autorul reia vechi subiecteinsuficient cercetate din istoria religiilor sau pune într-o nouălumină controverse bine-cunoscute. În celeșase Eseuri lucide adunate în acest volum, Eliade dezvăluiesemnificația religioasă profundă care se află în centrul multormode culturale contemporane. În perioada dominată de triumfurile raționalismului științific,cum socotim succesul extraordinar al unor mișcări oculte precumastrologia sau renașterea vrăjitoriei? Din perspectiva sa de istoric al religiilor, Mircea Eliade arată căastfel de tendințe populare se dezvoltă din rădăcini arhaice șireapar periodic în anumite mituri, simboluri și ritualuri
