„E un miracol.
Moare în 1961..
Revenit în Franța, seinstalează la Meudon, unde scrie în continuare ().
Trăiește în exil, în Germaniași Danemarca, din 1944 până în 1951. Întors înFranța, practică medicina în dispensare de la periferia Parisului.În 1932 publică primul său volum, Călătorie la capătul nopții,urmat de Moarte pe credit, în 1936.
DupăRăzboi face studii de medicină și lucrează pentru SocietateaNațiunilor în misiuni din Africa și Statele Unite.
Dezgustător fără a fi vulgar, sensibilfără afectare, jupuit de viu, dar nerenunțând niciodată lapudoare." Născut în 1894 la Courbevoie, lângă Paris, LOUIS-FERDINAND CÉLINE(pseudonimul medicului Louis Ferdinand Destouches) învață singurpentru bacalaureat, cât timp muncește în mai multe locuri.Încorporat în 1912, este grav rănit pe front, în noiembrie 1914.
Reformat pentru o invaliditate de 75%, devine agent comercial șipleacă pentru o scurtă perioadă în Camerun, apoi la Londra.
Fără îndoială, cel mai mare scriitorfrancez al secolului XX...
Este o piesă centrală în imensul puzzleliterar pe care Céline l-a finisat obsesiv toată viața." „Céline în stare pură.
Scrisul «la prima mână» are efectul unui obuz literar." „Primul dintre romanele inedite descoperite în 2021, e un textscurt, viu, tragic și lubric, care-și găsește locul printrecapodoperele scriitorului.
Céline nu și-a recitit manuscrisul, și cu atât maibine.
Avem în fațăviața neînsemnată dintr-un sat, ca la Flaubert ori Maupassant, darîn cuvinte pe care n-ar fi îndrăznit să le folosească niciSan-Antonio.
E Céline, Célineadevărat, totul e atroce în el, dar mai ales femeile se dovedesc afi personaje fantastice care nu se lasă duse de nas, nu depind denimeni și nu se dau înapoi de la ce-i mai rău.
Dar acesttrecut nu e uitat niciodată de tot, rămâne viu oricât timp artrece peste noi – iar romanul Război stă mărturie a acestuiadevăr, la fel ca restul operei lui Céline.„O carte viscerală, explozivă, care nu caută să transformenoroiul în aur, dar care, și așa, e o adevărată comoară." „Céline face cuvintele să danseze într-o nesfârșită beție,fără să-i pese de gramatică și de conjugări, dar neuitândniciodată de ritm și de efectul narativ.
La douăzeci de anidupă 1914, trecutul, „mereu amețit de uitare", prinde„melodioare de pe drum, pe care nu i le cere nimeni".
La spitalul dinPeurdu-sur-la-Lys îi atrage atenția unei infirmiere deloc timide, seîmprietenește cu proxenetul Bébert, trece de câteva ori pe lângămoarte și, în sfârșit, se eliberează de ceea ce îi fusese datpână atunci să trăiască.
Apare aici, în lumina cea mai crudă, un timp brutal, al deziluzieiși al trezirii la realitate, pe care autorul nu l-a tratat niciodatăpână acum în forma unui text literar separat.
Laintersecția dintre autobiografie și ficțiune, romanul dezvăluieexperiența care se află de atunci în centrul existenței autorului:traumatismul fizic și psihic provocat de front, de „abatorulinternațional de nebunie".
Povestea urmărește convalescența brigadierului Ferdinand dinmomentul în care, grav rănit, își recapătă cunoștința chiar pecâmpul de luptă și până la plecarea spre Londra.
Cuvântul nu-i deloc prea puternic." Printre manuscrisele céliniene recent descoperite se află și douăsute cincizeci de file conținând prima formă a unui roman care sepetrece în Flandra, în timpul Primului Război Mondial. „E un miracol
