Temporalitatea realismului socialist presupunea o tensiune intre viitorul in care se va realiza pe deplin odata cu societatea comunista si trecutul in care isi gasea modelele.
Irina Carabas.
Artistul realist-socialist nu era lipsit de putere, ci capabil sa se adapteze, sa cistige pozitii in sistemul institutional si sa-si negocieze productia artistica.
Asa cum cimpul artistic in ansamblu apare ca un teren al negocierilor intre modele, reguli, decizii politice si practica artistica si institutionala, la fel si artistii sunt considerati producatori sau macar coparticipanti la luarea si aplicarea deciziilor.
Este, de altfel, unul dintre motivele pentru care Realismul socialist nu poate fi discutat in termeni stilistici, lipsind caracterele unitare nu numai de la tara la tara, ci si in interiorul fiecareia dintre ele si de la o etapa temporala la alta.
Pe parcursul intregii carti, artistul nu este vazut ca un recipient pasiv al unor norme straine (sovietice, politice, propagandistice) carora el trebuie sa li se supuna si care ii distrug creativitatea si personalitatea.
Tocmai aceasta grefare pe o reconfigurata istorie a artei locale l-a facut adaptabil unor contexte atit de diferite si a conferit productiei artistice realist socialiste din fiecare tara trasaturi distincte.
Translarea lui din URSS in tarile subordonate a extins traditiile si genealogiile lui.
Temporalitatea realismului socialist presupunea o tensiune intre viitorul in care se va realiza pe deplin odata cu societatea comunista si trecutul in care isi gasea modelele
