Salul.
Langa el, un maldar de bolovani..
Scria ceva cu degetul pe nisip.
O umbra.
Undeva, sub un maslin, era totusi cineva.
Nu mai vedeam nimic.
Soarele pustia ulita.
Dar prima piatra nu venea.
Si daca ti-ai amintit, nu mai poti sa uiti.
Pentru ca nu iubesti si nu ai nevoie sa fii iubit decit daca-ti lipseste ceva de care nu vrei sa-ti amintesti.
Trebuie sa ma omoare pentru ca am iubit.
Bine ca erau gata sa ma omoare cu pietre, foarte bine, asa se si cuvine, da, asa trebuie.
Ii zaream ingramaditi in capatul celalalt al curtii.
Sa inceapa odata ca sa se termine.
Sau mai incet, dar o sa treaca.
O sa treaca repede.
M-am gandit la osanditii carora le-am dat apa cand ii intindeau pe cruce.
Imi doream sa simt cum tasneste sangele.
Apoi a doua, apoi celelalte.
Tot asteptam sa vina prima piatra.
Un amestec fascinant de real si ireal, de frust si poetic, de sensuri si contrasensuri - iata ce face inconfundabil stilul Stelei Ghetie.
Fundalul ajunge in cele din urma sa copleseasca prim-planul naratiunii si sa dea coerenta evenimentelor traite de eroina.
Povestea femeii din Magdala - Stela Ghetie Pe canavaua unei naratiuni despre Maria din Magdala asistam de fapt la o poveste cu radacinile in cer, care origineaza faptele "reale" si le umple de sensuri nebanuite.
Salul
