„Vallejo este un scriitor patrunzator, unul care are talent pentru comentariul social.
Folosinduse de personajul principal – un batran intelectual care revine, dupa multi ani, la Medellín, impins atat de nostalgie, cat si de dorinta de a trai o noua iubire –, autorul atinge o performanta rarisima: in doar o suta .
Ceea ce, pana la urma, asta poate fi ideea centrala a romanului lui Vallejo.“ – Publishers Weekly Fernando Vallejo scrie la persoana intai, intr-un stil autobiografic caruia ii manipuleaza conventiile astfel incat linia dintre autobiografie si fictiune devine foarte neclara.
Toate personajele naratiunii sale sunt intratat de mult sortite sa piara, incat, in momentul in care gramaticianul are de-a face cu ucigasul lui Alexis, este imposibil sa mai starneasca in vreun fel interesul pentru destinele lor deja pecetluite.
Este interesat sa evidentieze ipocrizia religioasa intr-o tara in care ucigasii poarta crucifixe, isi binecuvanteaza gloantele si se roaga sa nu rateze tinta, dar lungul sir de atrocitati pe care le expune, la inceput hipnotic, devine o pura litanie. „Vallejo este un scriitor patrunzator, unul care are talent pentru comentariul social
