„Daca mi-ar cere cineva sa spun numele unui singur sentiment pe care mi l-a trezit lumea prin care am trecut, as raspunde fara ezitare compasiunea, despre care cu timpul am inteles ca este o treapta a intelegerii si o forma de cunoastere.
Acum este vorba despre lume.“ — ANA BLANDIANAPe coperta: autoarea pe turnul din Pisa, anii ’70, foto de Romulus Rusan.
Acest sentiment ciudat este mai apasator azi decat in timpul dictaturii, pe care o simteam ca pe o apasare exterioara, nu launtrica, in profunzime, ca acum.
In Fals tratat de manipulare am incercat sa compun din fragmente de amintiri un portret al tarii.
Folosesc acest termen, strainatate, cu intreaga greutate pe care o avea inainte de ’89; in ultimii treizeci de ani, amestecul lumilor l-a erodat si l-a golit de continut – nu numai prin disparitia frontierelor, ci si prin sentimentul de instrainare de acasa.
Asa cum aceea nu era o carte de memorii, desi era construita din fragmente de amintiri, aceasta nu este o carte de calatorii, desi capitolele ei descriu intamplari din strainatate.
Daca as accepta ca aceasta carte este o carte de calatorii, atunci itinerarul acestora leaga intre ele punctele de sprijin ale intelesului si nefericirii lumii prin care am trecut, in timp ce – schimbandu-se – acestea au devenit repere ale schimbarii mele.
Intr-un anume fel, aceasta carte continua Falsul tratat de manipulare. „Daca mi-ar cere cineva sa spun numele unui singur sentiment pe care mi l-a trezit lumea prin care am trecut, as raspunde fara ezitare compasiunea, despre care cu timpul am inteles ca este o treapta a intelegerii si o forma de cunoastere
