In nemarginirea spatiului stelele se nasc ard atat cat le este lor ingaduit sa arda apoi se sting.
Dinainte ca Ultimul sa se fi nascut..
Si inca de si mai multa vreme numele.
Titanul de langa el singurul de care imparatul nu se despartea niciodata isi pierduse de multa vreme vederea.
Si era atat de tanar totusi atat de imbatranit.
Era vezi bine fiul tatalui sau.
Trupul sau desi inalt si vanjos arata bolnav vlaguit ca de o prea lunga boala intr-o resemnata asteptare a mortii.
Prin ce chinuri trecea acel tanar nimeni nu avea stiinta.
Ca si cand ar fi vrut sa o ascunda suvite albe ii atarnau in dezordine pana peste barbie traversandu-i pleoapele incercanate dintre care razbatea abisul.
Avea pielea si parul albe fruntea cutata ca la batrani ochii adanciti in orbite pe jumatate inchisi fata brazdata riduri mereu schimonosita ca de osteneala niciodata luminata de vreun zambet.
Theru-Tin il mai vazuse - niciodata in carne si oase si de fiecare data se infiorase.
Oricine isi indrepta ochii spre el intampina privirea fie si asa stearsa de neclaritatea holoproiectorului ramanea pentru o clipa pironit de groaza.
Fara succes.
Imparatul purta uniforma militara mantie lunga si pe cap coiful-coroana cu cele sapte simboluri stralucitoare care parca incercau sa-i lumineze fata.
Iar suferinta lor era neputinta.
Pentru ca acei doi titani erau marele vizir si imparatul Atlan-Tidei.
Insa desi ii desparteau varsta si statura ii lega suferinta care li se citea pe chip.
Oricare altul si-ar fi gasit loc intre ei doi.
Batranul adus de spate maruntel si uscat de vreme ar fi ramas ultimul in vreme ce tanarul iesit din comun de inalt si masiv cu spatele lat si bratele vanjoase ar fi fost in frunte.
Daca toti cetatenii imperiului s-ar fi asezat in sir ei doi ar fi stat la capete.
Chiar si cu defocalizarea ciudata si cu punctele care jucau necontenit Theru-Tin fu impresionat cand ii vazu unul langa altul.
Carari pe gheata de Alexandru Lamba Titanul din spate se ridica si facu trei pasi ajungand langa cel batran. 1.
Fragment din Volumul Stele si gheata Vol.
In zilele cele de pe urma vietile putinilor martori ai agoniei stelei imbraca hainele luptei pentru ultimele farame de demnitate.
In fata acestei incercari gasim doua natiuni care impart o lume de gheata fiecare vazandu-si de drumul ei.
Cand apasarea acestui adevar este pe umerii tai pentru ca lumea ta este pe marginea abisului iar puterile iti sunt prea mici pentru a lupta cu o astfel de soarta acceptarea este ultima incercare.
Totul trebuie sa piara.
Nimic nu traieste la nesfarsit.
Iar cand se sting iau cu ele in noapte toate acele lumi pe care lumina si caldura lor le-au hranit pe bolovanii care roiesc in jur.
In nemarginirea spatiului stelele se nasc ard atat cat le este lor ingaduit sa arda apoi se sting
