Doamna Eliza Ionescu-Buzau e imbracata in negru, isi face o cruce si pune mina pe monumentul fiului ei.
Am stat in camera ta si am plins toti, Mitica, iarta-ma!.
Niste barbati in toata firea, unul imbracat in ofiter, altul elegant, ca functionarii, si unul mai tinereste, cu pantaloni bufanti si camasa noua, la inceput vesel, iar mai apoi s-a incovoiat tot si gura i s-a facut ca o paranteza in jos.
Si atunci au plins si ei.
Sa ma ierti, dar cind povesteam despre tine am plins. - Au trecut sapte ani, Mitica, dar ei n-au uitat de tine, desi nici nu te-au cunoscut.
Mormintul e curat, mama lui Demetru sparge direct cu mina citiva bolovani de pamint, cu degetele grebleaza.
I-am raspuns ca tin la tine, asa cum tinem si noi, cum rideam la toate nazbitiile si bizareriile tale.
Mi-a scris sa ma intrebe ce interes au oare. - Spun ca iti scot carte din banii lor si asta a mirat-o pe Lizica.
Citeva pasari aterizeaza linga mormint si batrina mama le pune niste apa intr-o cutiuta, chiar daca nu mai e caldura mare de vara.
Vor sa-ti scoata o carte! Eu zic ca e bine, dar i-am scris si Lizicai, sa vad ce spune si ea.
Le-am aratat fotografii cu tine, i-am dus in camera ta si le-am aratat lada cu manuscrisele tale.
M-am bucurat foarte mult ca nu te-au uitat. - Au fost trei baieti, Mitica, pe la mine si au intrebat de tine.
Nu asteapta sa i se raspunda, pune niste flori intr-o vaza, toarna apa dintr-o sticla, se apuca de smuls iarba de pe mormint.
Doamna Eliza Ionescu-Buzau e imbracata in negru, isi face o cruce si pune mina pe monumentul fiului ei
