ntr-o seară de iarnă, un vulpoi pleacă să caute ceva de mâncare.
Drept mulțumire că îi ocrotește și ca să-l îmbuneze, oamenii îi lasă seara un castron cu terci de ovăz.
Mulți se laudă că l-au văzut, dar probabil i-au zărit doar scufia roșie sau barba albă pe la colțul casei ori au visat.
Singuratic și morocănos, tomtele iese numai noaptea.
Nu e nici spiriduș, nici elf, nici gnom.
Cum vine asta? Nu e pedepsit? Ce e bine și ce e rău? Iată câteva întrebări bune pentru o seară frumoasă de iarnă, pornind de la o poveste, nu-i așa, atât de simplă…Personaj din folclorul scandinav, tomtele (în suedeză, tomte) este păzitorul credincios al oricărei gospodării, în special al copiilor și animalelor.
Mai vedem noi răspunde el când tomtele casei îi spune că nu are voie să fure găini.
Vulpoiul e vulpoi.
Ce frumos și ce educativ, am spune, dacă n-am ști cât de mult îi place lui Astrid Lindgren să pună în poveștile ei un mic sâmbure subversiv care să ne clatine ideile de-a gata, atât de comode.
Vulpoiul e de acord.
Ce-ar fi să împartă amândoi castronul cu terci de ovăz pe care, ca în fiecare seară, i l-au lăsat copiii din casă?Păi, bine, să-l împartă.
Totuși, unui vulpoi i se face foame uneori, tomtele știe asta.
Dar tomtele care păzește casa și animalele din curte nu doarme, așa că Vulpoiul nu se alege cu nimic.
Aha, uite aici un loc numai bun de scotocit. Știe bine unde trebuie să se ducă: în satul oamenilor, care au case frumoase, cu grădini care acum dorm sub zăpadă și mai ales cu cotețe pline de găini rotunjoare. ntr-o seară de iarnă, un vulpoi pleacă să caute ceva de mâncare
