Daca e sa ne luam dupa Caragiale - si nu vad de ce nu am face-o - poti umbla doua zile calare prin Bucuresti si sa nu dai de-un prost.
Or tocmai asta il face l-a facut probabil dintotdeauna pe autor sa se cabreze ca un cal naravas pentru ca el nu poate functiona decat in spatiul libertatii....
Precum in cartile anterioare despre scoala sau armata si acest al patrulea volum de proza umoristica narand autobiografic anii studentiei clujene propune un cadru rigid al Conservatorului la care este admis tanarul absolvent al liceului de muzica cu cerintele si rigorile pe care le presupunea viata de student la sfarsitul anilor 60.
O a doua calitate intrinseca a scrisului sau e libertatea valoare fundamentala care nu se negociaza in nicio imprejurare.
Nu intamplator rimeaza cu invatamant dar si cu mormant silaba inchisa din finalul cuvantului sugerand fie un invatamant funerar caruia numai bine i s-ar canta prohodul fie o desteptare desteptaciune in sens invers - ca si in volumele precedente si aici umorul lui Paul Pruna are functie didactica de corectare prin expunere a moravurilor si mai ales a prostiei.
Ca oricare altul si Desteptamant e un pact de lectura un semn cu ochiul prin care naratorul ne sugereaza o anume directie de lectura.
Se vede asta inca din titlu.
Frapeaza in scrisul lui un anume neastampar lingvistic o permanenta aplecare spre sotie spre inventia lexicala sau comicul de situatie.
Nu stiu daca asa stau lucrurile stiu insa cu siguranta ca e cazul lui Paul Pruna.
In termenii corectitudinii politice asta s-ar numi discriminare pozitiva un soi de nombrilism dambovitean care ne-ar face statistic mai inteligenti decat alte natii.
Daca e sa ne luam dupa Caragiale - si nu vad de ce nu am face-o - poti umbla doua zile calare prin Bucuresti si sa nu dai de-un prost
