"Inima mea seamana cu un copac negru plin de pasari galbene care tipa si imi pigulesc din carne, ca intr-un supliciu." Acesta este autoportretul crud si lipsit de tabuuri al unui scriitor care se confrunta cu disparitia ambilor parinti.
Profund sincera si minunat scrisa, intr-un limbaj deopotriva poetic si crud, cartea lui Manuel Vilas se citeste ca si cum ar fi catharsisul unui doliu imposibil, cel al mortii parintilor nostri, dar si al sfarsitului unei epoci, o experienta universala..
Asaltat de fantome din trecut, el regaseste speranta in amintirea scaldata-n lumina a iubirii lor si-n frumusetea unei lumi disparute. "Inima mea seamana cu un copac negru plin de pasari galbene care tipa si imi pigulesc din carne, ca intr-un supliciu." Acesta este autoportretul crud si lipsit de tabuuri al unui scriitor care se confrunta cu disparitia ambilor parinti
