"Pe 8 aprilie 1967, la implinirea virstei de 56 de ani, Emil Cioran isi nota in jurnal urmatoarele: In tot ce am scris, nu i-am adus sexualitatii omagiul pe care il merita.
Poate asa se explica relativa eterogenitate stilistica a volumului, cu treceri uneori spontane de la rigoarea academica la exprimarea eseistica, cu grad mai mare de libertate." (Andrei Oisteanu).
Am scris aceasta carte in aceeasi masura in care ea m-a scris pe mine.
Ea s-a alcatuit cumva organic.
Compunind aceasta lucrare, nu am plecat de la o teza prestabilita si nici de la un plan premeditat.
Este vorba de sexualitatea omului, cel mai rasat animal din punctul de vedere al Culturii si, tocmai de aceea, cel mai ratat animal din punctul de vedere al Naturii.
Nu voi spune ca am scris prezenta carte doar ca un omagiu adus sexualitatii, ci si in incercarea de a intelege delicatele si misterioasele ei mecanisme si modul in care ele influenteaza (si sunt la rindul lor influentate de) mecanismele sociale, morale si culturale.
Intimplator sau nu, era in plina epoca a revolutiei sexuale declansate de tinerii din miscarea hippie. "Pe 8 aprilie 1967, la implinirea virstei de 56 de ani, Emil Cioran isi nota in jurnal urmatoarele: In tot ce am scris, nu i-am adus sexualitatii omagiul pe care il merita
