Editie in doua volume.
Atunci cand semnatarul acestor randuri are de prezentat o carte, adopta de regula un ton cat mai obiectiv si oricum direct, nu doar datorita lipsei unei formatii teoretice, ci in primul rand din nevoia fireasca de a apropia internautul generic de nervul viu al cartii.
Tot prefatatorul atrage atentia asupra faptului ca doamna Elisabeta Sirbu, sotia scriitorului si reprezentanta sa acum printre noi, a oferit o doza greu de neglijat substantei umane a Olimpiei, exemplara....
Pentru edificarea cititorului e de ajuns.
Ion Dezideriu Sirbu il are ca erou pe Candid Dezideriu si nu vom insista mai mult asupra hartii identitare comune, ba chiar vom invita cititorul sa citeasca prefata dupa roman.
Autorul ii seamana interior, dar a stiut sa-si valorifice "universitatile" concentrationare tabacindu-si macar cu o nuanta mai eficient pielea sufletului.
Cu o probabila exceptie: Naivitatea a outrance a eroului are evidente motivatii compozitionale.
Gary Sirbu este un soltic erudit, iar eroul sau ii seamana nu doar onomastic, ci mai ales structural.
Textul e plin de perifraze si referinte culturale, din practic toate directiile, intotdeauna cu o ironie acid-amaruie.
Prefatatorul releva conexiunile literare ale romanului, conexiuni de altfel vizibile pentru cititorul cat de cat avizat.
Nimic mai firesc, nimic mai relevant pentru un scriitor care abia urmeaza a fi descoperit, postum, la nivel de mare public si a carui cunoastere va schimba semnificativ, suntem convinsi, peisajul literar autohton in urmatorii multi ani.
Grupul de impatimiti din care am cunoscut cu satisfactie doar cativa, de-a lungul drumului care ne aduce azi la momentul lansarii romanului, are ceva de confrerie tainica.
Ai putea spune cu certitudine ca "Adio, Europa!" abia se iveste din valurile actualitatii literare de limba romana, ca o insula nascanda si statura ei reala nu va deveni vizibila decat pe masura largirii perspectivei temporale.
Si caruia ii multumim.
Sirbu, care ne-a daruit mai degraba un studiu decat o prefata.
Dar, mai ales, ce-ai putea spune, cand practic totul a fost spus de un prefatator cu doctoratul in I.
D.
Ce sa spui despre o carte care te-a coplesit acum 12 ani la prima editie, pe care ai plasat-o instantaneu in categoria candidatelor virtuale la un Nobel, fie el si politic, exemplara pentru literatura estului european, un roman de calibru greu, o carte pe care ai visat s-o poti edita din primul moment al cooptarii ca redactor la LiterNet.ro, iar cand, in primul rand datorita celor din jur, dinauntru si din afara echipei LiterNet, in primul rand datorita impatimitului Toma Velici, visul devine realitate, nu-ti gasesti cuvintele.
Deoarece rostul prezentarii e de a spune esentialul despre cartea anuntata.
Ineluctabil chiar.
Redundant, dar necesar.
Pe de o parte, specificul acestui proiect editorial presupune o referire mai explicita la factorii umani circumscrisi, pe de alta prefata profesorului Nicolae Oprea este atat de ampla si cuprinzatoare incat orice ai spune despre carte are toate sansele sa fie redundant.
Sirbu cere, insa, o abordare cel putin nuantata. "Adio, Europa!", romanul emblematic al lui I.
D.
Chiar si cand e vorba de proiecte personale.
Editie in doua volume.
Atunci cand semnatarul acestor randuri are de prezentat o carte, adopta de regula un ton cat mai obiectiv si oricum direct, nu doar datorita lipsei unei formatii teoretice, ci in primul rand din nevoia fireasca de a apropia internautul generic de nervul viu al cartii
