Societatii romanesti ii vine tot mai greu sa-si dea seama catre ce se indreapta.
O opri undeva, candva, cumva si mocanita asta..
Mai bines tai ghemuit la caldurica, pe bancheta, cu genunchii la gura.
Conductorul, caruia nu intamplator ii se spune si “nasul”, nu mai trece demult sa-i lumineze, iar pana la mecanicul de locomotive e greu de ajuns, te mananca acarii. “Ajungem noi undeva”.
Se trezeste cate unul, se uita nauc pe geamul aburit, in intuneric, si intreaba cascand: Da` pe unde suntem aici?” “Taci naibi si dormi” ii raspund ceilalti, somnorosi.
De indreptat, ne indreptam noi undeva, dar unde? Parc-am fi intr-un tren de noapte, care, vorba premierilor de odinioara, colac peste pupaza a mai intrat si intr-un tunel.
Societatii romanesti ii vine tot mai greu sa-si dea seama catre ce se indreapta
