Cartea cuprinde Memoriile din închisoare (1947-1962), Răspunsul la actul de acuzare și Poeziile reprezentative din temnița Aiudului ale genialului academician Nichifor Crainic (1889-1972).
Rasismul meu Eu şi ura de rasă „Războiul sfânt” şi pacifismul meu Atitudinea mea în politica externă faţă de Germania De la 6 septembrie 1940 la 23 august 1944 Eu, ca „şef şi protector” al spionilor germani din România Pentru cauza Ardealului de nord Vizita la Sofia Ca particular pentru cauza Ardealului Atitudinea mea faţă de poporul rus Eu n-am fugit în Germania Eu nu pot fi încadrat în Legea 312 POEZII CREATE ÎN TEMNIŢA AIUDULUI Unde sunt cei care nu mai sunt? Doina munţilor sau Doina mea Cântec de după gratii Când mugurii surâd a floare Rugăciunea din a.
Demofilia mea Atitudinea mea faţă de fascism Atitudinea mea faţă de naţional-socialism.
Dar cu cât o poezie vorbită se depărtează de origine, cu atât i se alterează forma originală, deteriorându-se, ceea ce se petrece şi-n folclor.” (Nichifor Crainic, 16 iunie 1968) CUPRINS Academicianul Nichifor Crainic în iadul închisorilor comuniste (studiu introductiv de Florin Duțu) MĂRTURII DIN ÎNCHISOARE Boalele mele în închisoare Bătăile suferite în închisoare Foamea Mitia Ciakir Contele Bethlen Colaborarea mea cu Harry Brauner Întoarcerea la folclor MEMORIU Răspuns la actul meu de acuzare Cuprinsul acestui memoriu Publicaţiile la care am scris Atitudinea mea faţă de mişcările naţionaliste din România Atitudinea mea faţă de democraţie.
Era un fenomen analog cu geneza folclorului.
Zeci de mii de oameni le-au ştiut pe dinafară.
Ceilalţi deţinuţi le învăţau şi le răspândeau din celulă în celulă şi din închisoare în închisoare. În a şaptea zi de greva foamei am făcut poezia Rugăciune pentru pace. Într-o perioadă, când nu mă puteam ţine pe picioare, am făcut poemul haiducesc Baldovin şi Mădălina de cinci sute de versuri, câte o sută pe noapte.
Ceea ce este curios este că foamea, cu cât e mai acerbă, cu atât devine stimulent pentru poezie.
Aş fi putut să compun mai multe volume, dar m-am înfrânt ca să le pot memoriza exact.
Am compus un volum întreg pe care îl reciteam în minte ca din cartea tipărită.
Le recapitulam din când în când pe măsură ce apărea una nouă în orizontul interior al rugăciunii şi al cântecului popular.
Le repetam în gând până la cristalizarea formei, apoi treceam la alta.
Le compuneam în cap, fixându-le în memorie ca pe hârtie.
Trebuia o luptă să te fixezi la anumite teme pentru ca ulterior să le ţii minte.
Poezia năvălea în spirit cu nemiluita.
Ele îmi evocau îndeosebi ţara copilăriei şi-mi creau, ca şi rugăciunea îndelungată, o dispoziţie prielnică poeziei.
Cum nu era voie să le cânţi cu glas, le cântam în gând ceasuri întregi.
Multele cântece populare pe care le ştiam îmi reveneau pe rând. În rugăciune îmi apăreau toţi viii şi morţii mei, fiinţe iubite, prieteni şi duşmani pentru care mă rugam deopotrivă.
La mine, în trei moduri se manifestau aceste activităţi: în rugăciune, în cântec popular şi-n poezie.
Dezlipit în mod forţat de lumea dinafară în care ai trăit până ieri, când izbuteai să accepţi fără revoltă această izolare absolută, ajungeai la o pace interioară, la o concentrare şi la o reculegere esenţială, care dădeau spiritului o dispoziţie de activităţi înalte.
Fireşte, pentru asta îţi trebuie o disciplină pe care-o aveam, doar nu degeaba studiasem secretele vieţii interioare a spiritului.
Anulat pentru lumea dinafară, te refugiezi în spirit şi trăieşti mai intens ca oricând.
E singurul loc unde rămâi stăpân absolut tu însuţi.
Un singur lucru rămâne intact, cugetul tău, eul tău, spiritul tău.
Asprimea absolută a închisorii poate să-ţi anuleze văzul, auzul, să-ţi infecteze mirosul, să-ţi mortifice gustul şi să-ţi interzică pipăitul. „Cu toată nedreptatea suferită, n-am crezut niciun moment că voi muri în închisoare.
Cartea cuprinde Memoriile din închisoare (1947-1962), Răspunsul la actul de acuzare și Poeziile reprezentative din temnița Aiudului ale genialului academician Nichifor Crainic (1889-1972)
