Acum, cand ii recitesc povestea de viata, Ioana s-a dus din casa cu carti si gradina.
Voi vorbi fara partinire si fara ura, spunand adevarul, a acceptat Ioana.
Dar Ingerul ei s-a grabit sa-i petreaca sufletul prin vami.
Bucuresti, iulie, 2015.
O scenarista frantuzoaica ii propunea sa devina eroina unui documentar, impreuna cu scriitoarea Oana Orlea, nepoata lui George Enescu si fosta detinuta politic in circumstante asemanatoare.
O veste buna ii adusesem si eu.
Publicase de curand, in revista Cultura, o evocare intitulata „Memoria calului” si primea intr-una felicitari.
Dar mult mai convingatoare e pledoaria pentru miracolul vietii a unei femei care si-a purtat sarcina, a nascut si si-a ocrotit fetita in inchisoare.
Viata si amintirile Ioanei Berindei au intrat astfel in panteonul memoriei exemplare de care se tine seama in evocarile si judecatile asupra secolului XX si momentelor sale de fractura istorica.
Ultima oara cand am vorbit cu Ioana Berindei, noutatile se legau de recunoasterea harului sau de povestitoare.
Dupa unele marturisiri, au retrait socul lecturii cartii lui Soljenitin „O zi din viata lui Ivan Denisovici”.
Culmile si abisurile destinului Ioanei Berindei au impresionat cititorii, istoicii si gazetarii.
Volumul s-a bucurat de succes.
In cercul prietenilor, Ioana i-a adaugat pe scriitoarea Adina Keneres si pe poetul Petru Romosan, gratie carora cartea a aparut intr-o exceptionala tinuta.
Pe 9 septembrie 2008, drumurile ei s-au oprit din firescul cunoscut.
Cu doi mai inainte, „Am facut Jilava in pantofi de vara” se publicase la Editura Compania.
Acum, cand ii recitesc povestea de viata, Ioana s-a dus din casa cu carti si gradina