Amazonul lui Stefan Manasia aduce in aluviunile lui, pe un teren bintuit prin 2003 de seceta biografista, o vegetatie tropicala de limbaj, flori carnivore de imaginar, dar si schije de gindire magica despre actul poetic.
Este autorul volumului de eseuri si cronici literare Stabilizator de aroma (2016)..
Poemele sale sint traduse in engleza, ebraica, franceza, germana, maghiara, neerlandeza.
In 2008 initiaza, la Cluj, Clubul de Lectura „Nepotu’ lui Thoreau” (alaturi de Szantai Janos si Francois Breda). 1977, Pitesti) a publicat sase volume de versuri: Amazon si alte poeme (2003), cartea micilor invazii (2008, premiul „Manuscriptum” pentru poezie, din partea Muzeului National al Literaturii Romane), motocicleta de lemn (2011, premiul Tinarul Scriitor al Anului), Bonobo sau cucerirea spatiului (2013), Cerul senin (2015, premiul pentru poezie al revistei Observator cultural) si Gustul cireselor (2017). – Ion PopStefan Manasia (n.
Sensibilitate ranita, in felul sau, acest poet are ceva din eroii lui Salinger, marginali in prospetimea si luminozitatea fiintei lor, fata de lumea de azi, aproape general maculanta si profanata.
O asemenea apropiere de concretetea materiala masoara inca o data distanta fata de „mizerabilismul” la moda printre confrati de „promotie” ai lui Stefan Manasia, care e si una a calitatii discursului poetic, deloc „minimalist”, pauper si superficial. – Adriana StanIata, asadar, un discurs epico-liric complex, ce evita artificiile si se abandoneaza (sau si-o calculeaza inspirat) miscarii lente, rabdatoare, celulare, a materiei infestate, cu care se simte solidar, de care se lasa impregnat, reusind sa transmita sentimentul unei intimitati organice cu ceea ce e expulzat din cimpul central al atentiei poetice, dar supravietuind dincolo de extremele alterari la care a fost supus.
Subtili curenti de empatie il tin deci in zonele de margine si interregn, iar de acolo de unde placile realului se fisureaza si se zgiltiie poezia lui creste la fel de brutala, la fel vitala ca samba nascuta in favele.
Chiar daca Manasia se proiecteaza, cu aroganta si tonul muscator al tineretii, intr-un eu-zeu, el tinjeste, de fapt, tocmai sa fie traversat, locuit, sfirtecat de acele lumi.
Sclipirea intermitenta a acestora il face pe poet sa intre in pielea unui pradator la pinda dupa iluminari, activindu-i reflexele primitivului inca bransat direct prin simturi la un univers electrizat pina in lumile cele mai mici.
Amazonul lui Stefan Manasia aduce in aluviunile lui, pe un teren bintuit prin 2003 de seceta biografista, o vegetatie tropicala de limbaj, flori carnivore de imaginar, dar si schije de gindire magica despre actul poetic
