Confesiunea pe care o incredintez acum hartiei, inceputa adesea in mine, neindrasnind sa se prinda intr-un sir cronologic, am incercat uneori sa o talmacesc in cuvinte scrise, cand plictisit de istovitoarea monotonie a zilelor citadine ma retrageam in vreun cotlon sufletesc sa petrec ragazuri intime...
Sunt bolnav.
Octav Sulutiu, Ambigen.
Un demon insa, m-a impins totdeauna spre prapastia presimtita in viata mea, spre spartura ce simt in sufletul meu.
Am vazut c-as putea haladui ca o larva, zidit intr-o atitudine de folosire practica a placerilor materiale.
Viata mea asta e: o renuntare la fericirea de-a nu simti si a nu intelege, o renuntare intelectuala.
Am incercat sa o scriu uneori – de multe ori – si n-am izbutit: poate ca viata nu-mi ajunsese inca o povara, ca astazi, sigur ca nu aveam cui sa povestesc stupiditatea unor repetate renuntari la fericire.
Confesiunea pe care o incredintez acum hartiei, inceputa adesea in mine, neindrasnind sa se prinda intr-un sir cronologic, am incercat uneori sa o talmacesc in cuvinte scrise, cand plictisit de istovitoarea monotonie a zilelor citadine ma retrageam in vreun cotlon sufletesc sa petrec ragazuri intime..
